joi, 17 august 2017

1/2 din august

Ma tot chinui de vreo saptamana sa ma asez in fata monitorului si sa postez ceva, dar mereu intervine cate un lucru de facut. Am fost ocupati zilele acestea cat pentru vara intreaga si cum nu am reusit pana acum sa scriu iar s-au adunat multe fotografii. Numai gandurile s-au mai cernut si au ramas putine. Ma amagesc totusi ca nu imi simtiti chiar tare lipsa  fiindca nici voi nu aveti timp de bloggerit, nu-i asa?

Am reusit intr-un final sa ajungem la Sf. Gheorghe dupa amanari repetate si schimbari de planuri. Eu nu am putut sa stau decat doua zile fiindca aveam treburi acasa si nu am facut ce mi-am propus acolo, dar poate... pana la urma...
 L-am dus pe Andrei si i l-am lasat mamei pentru restul vacantei. Probabil ma voi duce saptamana viitoare sa rezolv problema amanata (daca am noroc) si ma intorc cu el acasa. Voi sta probabil mai mult de o saptamana. Acum vizitele acolo nu mai au nimic neplacut si ma bucur din plin de locul acela care imi este atat de drag.




La mama ne-a intampinat un mic ghem de blana tigrat, molicel pe burtica, ciufulit, energic si care inca mai cauta sa suga. Normal ca Andrei a fost foarte incantat chiar daca pufosenia facea pe sfiosul si se ascundea initial sub pat. Nu a trecut prea mult timp si nu mai scapam de el.;)



Am bifat pe lista si o vizita rapida la mare. Din pacate am prins caldurile acelea groaznice si nu am mai mers inca o data si seara spre dezamagirea cupilului. S-a lasat cu promisiuni solemne ca daca vremea ne ajuta si nu voi avea complicatii cu niste masele nabadaioase vom merge in fiecare zi atunci cand ma intorc. Acum sa vedem cat noroc are si el. Cert este ca asa putin cum a fost ne-am bucurat din plin de mare.




Motivul pentru care eu nu am mai putut sta a fost vizita unor prieteni dragi pe care nu i-am mai vazut de trei ani. Fiul lor avea doar doi anisori, iar anul acesta si-a serbat implinirea celor cinci ani la noi. A venit si cu verisorii lui de 2 si 4 ani. Andrei cand a auzit ce e la noi in curte s-a cam bucurat ca nu e prin preajma. Cred ca am mai povestit eu cat de tare ii plac copiii mici si ca ideea unui fratior il infioara de-a dreptul. Noi am profitat de fiecare moment, am depanat amintiri si am ras cat pentru inca trei ani. E placut sa te revezi dupa atata vreme cu cineva si sa te simti de parca au trecut zile, nu ani.



A plecat gradinita, au venit niste prieteni pescari si din nou avem casa plina. Asa cum ne-au invatat in fiecare an (doar de vreo... 10) au adus si vreme minunata dupa ei. Da, da- furtuna, grindina, ca deh! sunt baietii in Delta. :))




Si din nou am sarbatorit caci ieri a fost ziua unuia dintre ei. 

Dupa furtuna ne-am ingrijorat pentru gradina din balta, pentru casuta, mai ales ca in urma cu ceva timp vantul a rupt copaci, a culcat tot la pamant. A doua zi ne-am dus pana acolo sa vedem ce e si totul era in regula. Acolo plouase doar. Daca nu nu punem la socoteala "vermele fromos" ce rodea din leustean cu nesat pot zice ca era totul perfect. :))


Sfatul fluturilor
Dimineata plecasem insotiti de nori si emotii ca ne va prinde ploaia, dar ne-am intors cu soarele care frigea ca un nebun. Schimbarile acestea nu ma ajuta deloc si nu sunt chiar in parametri optimi, dar nu ma las eu asa usor.


Eu nu stiu daca voua chiar va plac postarile acestea luuuungi cat o zi de post, dar am zis sa va povestesc repede ce am facut ca nu stiu cand mai apuc sa mai scriu si poate mai scuza intr-un fel absenta mea de aici. Acum ca toata lumea este la pescuit ma duc sa ma joc cu rosiile culese ieri caci borcanele asteapta cu gurile larg deschise. ;)
Sa aveti zi frumoasa!

PS Ciorapii de lana sunt pe andrele si de abia astept sa ii termin ca sa ma laud cu ei.
Pupici!

vineri, 28 iulie 2017

Despre "nimic"


          Intotdeauna mi-am dorit sa am talent si imaginatie ca sa pot scrie o carte. Nu cred ca am prea mare talent, iar imaginatie nu am destula. Dorinta aceasta isi are probabil radacinile in teama ca nu cumva sa traiesc degeaba, ca nu cumva in urma mea sa nu ramana nimic. Sa lasi o avere considerabila dupa ce mori nu mi s-a parut vreodata ceva ce mi-as dori. Cred ca averile uimitoare vin cu niste sacrificii pe care eu nu as fi dispusa sa le fac. E perfect sa ai bani cat sa o duci bine si fara teama zilei de maine, a datoriilor sau ca nu ii vei putea oferi copilului ce ii trebuie si un start educational care sa ii dea posibilitatea de a alege ce vrea sa faca cu viata lui...
          Nu, nu pot scrie o carte, dar scriu in jurnal, scriu articole pentru blog si acum e destul. :) Imi place sa scriu pe malul apei la fel de mult cum imi place sa citesc, sa tricotez sau pur si simplu doar sa stau in acest loc. Gandurile imi fugeau aiurea prin minte, eram un pic tensionata si ca sa mi le pun in ordine le scriam in jurnal. Asa mai deschid supapa de presiune, iar la final parca nu mai sunt la fel de incordata. Mi-am ridicat ochii si iata! la nici trei metri in fata mea:



M-am emotionat de parca ar fi fost prima data cand eram in Delta Dunarii. Sunt asa de frumoase si gratioase!Inotau fara sa bage nimic in seama, nici macar pe mine cu aparatul meu cam galagios. Si tocmai cand ma gandeam ca nu mai am nimic de povestit...
          Da. Ma gandeam ca mi se pune un nod in gat cand sunt intrebata ce am mai facut fiindca nimic este primul lucru care imi vine in minte. Normal ca am mai facut cate ceva ca doar nu traiesc chiar degeaba. Dar cum sa ii spui prietenei tale care iti povestste nu stiu ce aventuri, de fiecare data cand vorbiti ca tu mergi in balta, plivesti in gradina, tricotezi ciorapi, pui cu sotul stuf pe casa si urmaresti in zilnic cum iti cresc legumele?













Spui asta o data, de doua ori si apoi mmm...nimic. Sau povestesti vacanta copilului fiindca alte noutati nu mai ai. :)) A cam inceput sa imi fie foarte dor de Andrei!!!
          Totusi nu va imaginati ca nu imi place tot ce fac. Dimpotriva! E minunat chiar daca zilele seamana atat de mult intre ele ca par contopite. Nici nu stiu ce data este si daca nu mi-as planifica plecarea la Sf. Gheorghe si venirea unor prieteni la o anumita data din august nici nu m-ar interesa.
          Perceptia asupra timpului e alta acolo. Ziua nu se mai masoara in ore... Ne trezim devreme cand pasarile canta incalzite de primele raze de soare ale diminetii, ne bem cafeaua si apoi muncim cat este racoare. Intram in casuta cand se face prea cald, ne odihnim, mancam si ne uitam la filme daca nu este nimic interesant pe vreunul din tvr-uri. Adi este foarte inventiv, ii place sa stea confortabil, nu ii place sa se plictiseasca, asa ca se adapteaza si face in asa fel incat chiar daca suntem in inima salbaticiei sa putem inca beneficia de anumite lucruri moderne. :) A construit o eoliana micuta si astfel avem curent electric si apa fara sa o caram cu galetile. Vine apoi dupa amiaza cu umbra si racoare, cand muncim iar. udam gradina, mai punem in practica vreo idee pentru casa si tot asa. La un moment dat devenim hrana pentru tantari si realizam ca este timpul sa intram pentru cina. De obicei cat se ocupa el de pescuit (caci acesta este de fapt principalul motiv pentru care are aceasta casuta si pentru care venim) eu citesc, mesteresc ceva sau fac fotografii prin apropiere.



Joaca


Daca ma vede cu aparatul la ochi ca il fotografiez de fiecare data isi ia pozitia aceasta de diva. :))
Uite cum zilele noastre nu se mai impart in ore ci in...etape. Cui ii pasa cat e ceasul? De ce ne-ar pasa cand stim cu aproximatie ce parte a zilei este dupa cum se pozitioneaza soarele? Nu avem intalniri, programari, planuri minutioase pentru fiecare zi. Traim...fara timp.
         Poate nu mai am ce povesti, poate devin o plictisitoare care nu are mare lucru de spus, dar traiul acesta simplu, lipsit de stresul inutil al lucrurilor marunte mi se pare fantastic deocamdata. Sa nu te stresezi din nimicuri precum: uleiul care sare din tigaie pe faianta si aragazul sters a mia oara, stropii de apa ce sar pretutindeni cand speli vasele, praful de pe talpa monitorului care se incapataneaza sa reapara dupe ce dimineata l-ai sters, covorul plin de scame si firimituri desi l-ai aspirat in decursul zilei, radioul vecinului de la trei case mai incolo care iti termina creierii de la sase dimineata cu o muzica pe care nu o indragesti si alte nimicuri d'astea...este o binecuvantare.
          Am spus deocamdata. Sunt un om...nu neaparat schimbator, dar rutina pe termen indelungat pe oricine deranjeaza. Nu ma sperie. Vine toamna, incepe scoala si zilele din nou vor deveni altfel, vom avea o noua rutina. Ma duc la mama, merg poate in oras, mai beau cafeaua cu o amica si astfel rutina se mai sparge. Nu ii dau ocazia sa ma prinda chiar de tot. In plus acest du-te vino intre casa si balta e foarte fain si nu apuc sa ma plictisesc.
            Pana in toamna zilele vor curge linistite, la fel una cu cealalta, iar eu probabil voi raspunde inca de multe ori nimic interesant la intrebarea ce mai fac, dar ce bine e!  Ma umplu de liniste, de frumos si cel mai important dintre toate ne regasim si constatam ca si dupa aproape 11 ani ne place inca sa stam impreuna zi de zi.
          Sa aveti zile frumoase! Traiti cum vreti voi, nu cum vor altii! :)






sâmbătă, 15 iulie 2017

Rezumat din "salbaticie" ;)

Promit ca data viitoare sa imi iau agenda si ceva de scris sa imi notez ce imi misuna prin cap cand crosetez sau cos ceva pe malul apei.
In afara de faptul ca din greseala sotul mi-a spart nasul cu o teava in timp ce puneam stuf pe umbrarul din fata casutei nu s-a intamplat nimic memorabil. Totul curge lin acolo de parca nu exista timp.
Va las cu un rezumat cu multe fotografii si vorbe putine.
Starcul ne astepta ca de obicei in acelasi loc


Apusurile din Delta Dunarii au ceva...special

Pentru toata lumea diminetile sunt grele


Bruno cel mititel



Dulceata?



Avioane cu pene




Mneam! mneam!

Cred ca ne ameninta ca se sinucide...Sau?

O mamica tare mandra dar cam... infidela; de aceea-s cam roscatei porcusorii

De prin gradina

Cineva botos ca nu e luat in brate pe drumul spre casa si somnoros caci cred ca are rau de mare :))