duminică, 19 noiembrie 2017

Hai prin sat!

Incep in primul rand prin a va multumi inca o data pentru comentariile voastre! Daca inainte de ele inca mai aveam ezitari si balanta tragea mai mult spre inchiderea blogului vin acum cu inima mai usoara si scriu iarasi cu bucurie. Credeam ca nu mai am nimic interesant de spus, ca totul e banal, sters, plictisitor sau daca as fi vrut sa spun ceva ma ingrijoram de ce vor spune unii. Am revenit! Nu promit ca voi scrie foarte des, dar voi scrie. ;)

V-am promis o postare despre cum am slabit. O mai aman putin ca sa imi pun ordine in idei si sa prind curaj sa va si arat de unde am pornit. Pana atunci hai sa ne plimbam un pic prin sat! Ma gandesc ca poate v-a lipsit. :) Fusesem bolnava si cand am vazut cateva raze de soare am zis ca o plimbare ma va pune pe picioare mai repede. Ne-a insotit si prietenul lui Andrei, asa ca a fost si mai amuzant pentru el.

Dap! Muuulte poze:

Cand copilul incearca sa iti saboteze fotografiile


Toamna imbraca copacii in culori, ca apoi sa ii dezbrace incetul cu incetul





 Cred ca semanam :)

Am fost la o casa parasita, iar Andrei era fascinat si curios

Cum sa nu iti treaca toate cand ii vezi asa?









Bucurie pura

vineri, 17 noiembrie 2017

Jurnal

O imagine...  Despre cum am slabit imi adun curajul si va povestesc intr-o postare viitoare. De ce imi trebuie curaj? E necesar fiindca am o poza de cand eram grasa, care ma motiveaza atunci cand nu am chef de sport si dau iama in frigider. Ma gandesc sa vi-o arat doar ca sa vedeti ca se poate... chiar se poate! Cine stie? Poate e vreuna dintre voi care are nevoie de un imbold... De data aceasta va arat una de acum ;) 

Afara ... era intuneric cand m-am trezit. Intre timp soarele s-a mai ridicat putin, dar e mohorat si rece. 
În casa ... e liniste. Eu am iesit in bucataria de vara sa imi beau cafeaua. Baietii inca dorm si in cateva minute trebuie sa il trezesc pe cel mic sa il trimit la scoala.
In bucătărie ... vesnica intrebare: ce fac de mancare? Ieri i-am facut sotului clatite fiindca i-am promis. Nu imi place sa fac. As face mai degraba un cozonac, dar lui ii plac si merita. :) Facusem si gem de mere cu scortisoara asa ca aveam un motiv in plus.
Mă gândesc ... Daca pana ieri ma gandeam sa renunt la blog, in urma comentariilor voastre acum ma gandesc la ce sa mai scriu aici. Cat inseamna niste cuvinte calde venite intr-un moment potrivit cand ai nevoie de o incurajare cat de mica! Multumesc!
Mesteresc ... niste decoratiuni pentru un schimb de pe forumul Tomnarella. Am pe andrele niste sosete si ma bate gandul sa crosetez un fular pentru a-l darui de Craciun. Zilele acestea nu prea am avut spor la mesterit. Trebuie sa bag masina in priza fiindca am de reparat cativa pantaloni pentru Andrei, iar pentru mine am cativa de stramtat. Yaiiii!
I-am terminat caciula cu urechi a sotului si am reusit sa ii fac o poza. E facuta cu telefonul si nu e asa reusita. A zis ca nu mai sta la pozat cu aparatul si sa ma multumesc cu aceasta. :(

Citesc ... cu Andrei seara dintr-un atlas despre animale. Nu il incanta povestile fiindca i se par lungi si nici nu e foarte atras de actiunea lor. Din atlas citeste mai mult decat crede si ramane si cu informatii foarte interesante. E adaptat varstei lui, frumos colorat si cu articole scurte.
Ieri... am facut exercitii!!! Astazi am o usoara febra musculara, dar imi place fiindca simt ce muschi au fost pusi la treaba. Credeam ca sunt mai "ruginita" fiindca nu am facut miscare de multa vreme, dar se pare ca nu, ceea ce ma bucura fiindca ma motiveaza si mai mult.

Ma duc sa imi trezesc puiul....
... Am revenit. :)

Astazi ... Sper sa reusesc sa termin pachetul pentru schimb si luni sa il pun la posta.
Maine... dau jos din pod si restul hainelor de iarna. 
Ascult ... cum ciripesc nervoase vrabiutele din curte. Andrei le pune mereu mancare, iar cainii s-au obisnuit cu ele si nu le mai latra.
Imi place ...  cand ma trezesc foarte devreme fara sa imi sune ceasul.
Imi doresc... sa trecem cu bine peste toate problemele ce vin in cale.

Taniusa a pornit jurnalul. :)


joi, 16 noiembrie 2017

De ce?

Aparent nu stiu raspunsul la intrebarea de ce nu mai scriu des pe blog?, dar de fapt gasesc foarte rapid raspunsul.
Asa cum mi-a scris Alina la un moment dat: facebookul ne-a furat. Si ii dau dreptate fiindca de multe ori postez mult mai des si mai rapid acolo. Cu usurinta imi folosesc si telefonul (care nu e unul foarte performant) pentru acest lucru. In plus e destul de simplu sa alegi cine sa vada si cine nu anumite postari. Acesta cred ca este de fapt principalul motiv pentru care uneori renunt sa mai postez aici tot ce mi-as dori sa impartasesc cu voi si aleg Facebook.
Nu mi-ar placea sa fac blogul privat fiindca sunt multe cititoare discrete, de care eu nici nu stiu ca au trecut pe aici, dar care vin cu regularitate si cred ca le-as ingradi. La urma urmei e si o bucurie sa stiu ca citeste cat mai multa lume ce scriu. 
Insa este multa vreme de cand nu ma mai simt complet in largul meu aici, de cand ma cenzurez mai mult, de cand selectez mai drastic ce spun sau chiar renunt sa mai scriu. Cand in viata reala cineva te... ataca cu ceva ce ai scris la un moment dat pe blog, te acuza de falsitate, lucrurile se complica si fara sa realizezi incepi sa scrii fara a te mai simti liber, gandindu-te mereu la acea persoana care citeste, te judeca si mereu cauta un motiv de a critica, de a reprosa.
Mereu aici am fost EU sau cel putin o parte din mine si absolut intotdeauna cat se poate de reala. Este normal sa nu imi spal rufele in public, sa nu scriu toate lucrurile negative, sa nu pun o fotografie cand casa e haos (da, avem si zile dintr-acestea), sa nu vin sa va povestesc cum mi-am pierdut poate cumpatul si am tipat la cineva ca o apucata.
Am vrut  si vreau ca acest blog sa fie un loc calm, frumos, creativ, linistit, sa impartasesc cu voi ce e bun si frumos la mine. Toate acestea nu inseamna ca nu sunt reala sau ca imi creez o imagine a mea ideala care nu este conforma cu realitatea. Toti avem partile noastre bune si rele, iar cand le constientizam pe cele rele ne straduim sa le schimbam. Nu este nimeni obligat sa isi faca un banner imens pe care sa isi poarte toate defectele de teama sa nu fie trecut la categoria fals. Este normal sa ne comportam diferit in functie de oameni, context, activitate...loc.
Mi-am propus sa ignor faptul ca am si cititori pe care nu mi-i doresc aici, care nu imi doresc sa ma stie pe de-a-ntregul, dar nu reusesc. De nenumarate ori mi-am spus ca un om care nu te place orice ai face si oricum ai fi va gasi un motiv sa carcoteasca, va ignora ce ai bun si nu ii vei fi pe plac vreodata.
Gura lumii sloboda! E drept. Iti spui ca parerea nimanui nu e mai importanta decat parerea ta despre tine si a celor dragi, dar nu intotdeauna crezi cu adevarat ce spui si intr-un colt al mintii tot te apleci asupra a ceea ce ti-a zis cineva chiar si in treacat, daca a tintit bine...

Voi incerca totusi sa ignor mai mult, sa caut o solutie... Blogul mi-e drag, imi place sa scriu. Am cunoscut atatia oameni frumosi cu ajutorul blogului! Mi-ar placea sa citesc ideile/parerile voastre.
Ca sa inchei cu mai mult optimism, iata-ma! Asa-s eu:


Mai am cateva poze de la ultima noastra plimbare. Asteapta cuminti sa vi le arat. Curand. Promit!
Va imbratisez! Multumesc ca sunteti inca aici!