luni, 14 ianuarie 2019

Inceput de 2019

Am o prietena draga care ma tot cearta ca nu scriu pe blog. Au trecut doua saptamani in care nu am aparut aici, desi mi-am promis ca voi fi mai activa.De cate ori nu am promis eu acest lucru? Deja sunt neserioasa rau la acest capitol.
Dupa pauze lungi mereu e mai simplu sa incep cu un jurnal... un fel de jurnal...

Am reusit dupa foarte mult timp sa ies pe afara, la o plimbare. Nu a fost ca mai demult. Totul imi parea strain parca si in acelasi timp cu greu am reusit sa fac cateva fotografii fiindca deja mai pozasem in acele locuri de sute de ori.Am ales o zi cu zapada caci griul de acum e urat tare. Am avut noroc. Ploaia noaptea a topit tot si a lasat in urma noroaie a doua zi.





 
Andrei a renuntat la ideea de a-si cumpara un PS4 si la sfatul tatalui sau a ales ca din banii stransi inca din vara sa isi ia un calculator mai bun decat ceea ce avea el. S-a intors de la mamaie de joi ca sa se poata juca in voie macar in ultimele zile de vacanta. In timpul scolii incercam sa ii limitam cat mai mult timpul petrecut in fata monitorului si oricum trebuie sa se culce devreme. A fost extrem de fericit ca in sfarsit joaca ceea ce isi dorea demult. Ne-a innebunit tot povestindu-ne despre ce construieste, ce gaseste in joc. Adi nu intelege cum pot fi copiii in 2019 atat de indragostiti de un joc cu o grafica asemanatoare cu cea de pe timpul lui Pazvante Chiorul. :)) Ce ma incanta pe mine este ca au gasit un lucru in comun si se joaca impreuna, in sfarsit.
Ieri, culmea! tocmai sotul meu negocia cu mine ora de culcare sa ii mai las un pic sa mai vada nu stiu ce harta pe care vor juca azi.
In casa erau numai chiuituri si rasete. Cum sa ma indur eu sa le stric tocmai atunci distractia? Promisiunea ca se va trezi rapid, fara sa trag eu de el dimineata, a fost facuta si au mai castigat jumatate de ora. Astazi copilul s-a tinut de cuvant si la prima strigare s-a ridicat.

A plecat la scoala si eu ma invart in bucatarie fiindca nu stiu ce sa mai gatesc. Pentru cina voi face ceva cu carne tocata, poate lasagna ca tot ma bazaie Andrei de foarte multa vreme si pentru pranz... nu stiu. Oricum am inceput sa mancam dupa program fix, din trei in trei ore si nimic intre mese. Eu data trecuta asa am slabit si voi mai incerca din nou, insa de data aceasta impreuna cu cel mic ca si el are burticuta. :)) E mai greu pentru tata fiindca are un program haotic rau si singura masa stabila e cina, la 7, iar in rest cand apuca.

La trecerea dintre ani m-am gandit la 2019, dar nu mi-am mai facut planuri, rezolutii, bilanturi. Omul e totusi om si tot mi-am propus cate ceva, insa numai ceea ce depinde doar de mine, daca ma ajuta Dumnezeu sa fiu si sanatoasa. As vrea sa citesc mai mult, sa lucrez de mana mai mult, sa reiau lectiile de franceza (de data aceasta s-ar putea sa am mai mult succes fiindca va incepe si Andrei, in a v a, a doua limba straina), sa ma...imbunatatesc mental, spiritual, fizic.  De mai mult timp aleg CUVANTUL ANULUI si primul care mi-a venit in minte a fost CREDE. Vom vedea cum va fi... Incerc sa nu imi mai fac tot felul de planuri pentru ca de ceva vreme mi se tot confirma ca atunci cand oamenii isi fac planuri Dumnezeu se tavaleste pe jos de ras. Vom vedea... Imi doresc sa fie un an mai bun, linistit si fara surprize ca in 2018.

Mi-am propus ca in fiecare luna sa mesteresc cate o pereche de sosete, pe langa celelalte proiecte pe care le fac; astfel la final de 2019 sa am cel putin 12, pe care sa le daruiesc. La cea din luna aceasta mai am un pic de lucrat si in acelasi timp tricotez un cardigan. La sfarsitul lui 2018 am descoperit ca torsadele si modelele cu frunze nu sunt chiar asa dificile si de speriat.

sosete cu torsade
Am terminat cartea din imagine, iar acum recitesc Morometii. De revelion am vazut cu Adi ambele filme. Ma asteptam la mai mult de la Morometii 2, daaar mi s-a parut foarte fain realizat.
Imi place din cand in cand sa ma uit la filme romanesti. Nu imi plac cele aparute imediat dupa 90, cand treziti in "democratie" totul trebuia sa fie vulgar, superficial si absurd. Nu sunt vreo sensibila si mimoza cand vine vorba de astfel de lucruri, dar vulgaritatea in exces, doar asa ca sa fie ca nah! suntem eliberati de jugul comunismului e stupida, inutila.

Se vede ca nu am mai scris demult la cat m-am intins la vorba... De data aceasta nu mai promit ca voi scrie mai mult, mai des, mai frumos, mai interesant. Voi scrie...si atat... din cand in cand. :)

 Si inca ceva...

luni, 31 decembrie 2018

2018...

... fara bilant, fara rezolutii... A fost greu, a trecut si aia e. Poate anul viitor va fi mai bun.

IANUARIE

FEBRUARIE

MARTIE

APRILIE

MAI

IUNIE

IULIE

AUGUST
SEPTEMBRIE


OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE
 Sa aveti un 2019 cat mai frumos si cum vi-l doriti! Ne vedem la anul! 

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Primul jurnal de...iarna

O imagine... 


Afara ... este încă întuneric. Se aude cum bate vântul și îmi pot închipui cât este de frig. Nu mai știu de câte zile nici nu am ieșit. În fiecare zi îmi spun că ar fi cazul măcar zece minute să ies și mă răzgandesc.
Ieri... a fost ziua de nume a lui Andrei. A fost liber și m-a dezorientat un pic, așa că am încurcat ziele. :))
În casa ... liniște fiindcă toți dorm, bineînțeles la ora aceasta. Numai eu bântui.
In bucătărie ... este plăcintă cu gutui de ieri. A vrut Andrei să îi fac și m-am conformat. Nu mai știu ce să fac de mâncare.
Într-o zi am făcut turte pentru că îmi plac cu ciorbă de fasole și mi-au ieșit ca ale mamei, buuuneee.


Mă gândesc ...la mama și de fiecare dată inima mi se face cât un purice. Nu trece o zi să nu fie în gândul și rugăciunile mele. Încerc de cele mai multe ori să alung îngrijorarea care mă  cuprinde și să gândesc pozitiv. Dar îmi fac griji, sute de griji... E frustrant să vrei să faci ceva, dar să nu poți, să nu știi ce să faci. Uneori parcă susținerea asta sufletească nu e destulă și vrei să poți face mai mult de atât... Toți sperăm la o bătrânețe liniștită, dar Dumnezeu are propriile planuri câteodată. Tot încerc să mă conving că asta e viața, că primim lecții, că la final vom învăța și va fi bine, dar tot mă panichez, tot mă întreb ce ar trebui să fac, cum ar trebui să fac... Mama e și omul pe care trebuie să îl intuiești. În spatele unui sunt bine câteodată se ascund frici, dureri, frustrări. Sunt zile când mă mulțumesc cu sunt binele ăsta dintr-un soi de lașitate. Nu caut să descopăr mai mult ca nu cumva să am dreptate și să nu fie chiar atât de...bine. Vom vedea ce va fi...
Mesteresc ... un șal. Ieri am tot încercat un model de bordură cu frunze și mi-a ieșit. L-am desenat, am calculat și astăzi mă apuc de el.
Între timp am terminat o bluziță, pe care trebuie doar să o cos, un semn de carte cu punct cruciuliță și cagula lui Andrei.




Ascult ... 
vântul, un cocoș la fel de matinal ca mine. 
Mi-e dor... de zile fără griji, dar copilăria nu o putem întoarce, nu-i așa? Trebuie să ajungem maturi să realizăm că frământările de atunci sunt o nimica toată.
Imi place ... din când în când să renunț la trening, cocul ciufulit, fața nemachiată cu cearcăne. Îmi schimbă un pic starea și ar trebui să încerc mai des. Andrei când a venit acasă într-o astfel de zi, așa cum mă așteptam, m-a întrebat unde plec, unde am fost, de ce sunt așa drăguță. :)) Ei! Nu vă imaginați că eram îmbrăcată de gală și ruptă din soare... 

Imi doresc... zile liniștite. Să trecem cu bine peste toate, să pot trata cu calm și echilibru tot ce îmi pune viața pe tava, să nu mă panichez și sa disper, să am mai multă încredere în Dumnezeu și să privesc viitorul cu mai mult curaj și optimism.

Mda... în rezumat cam asta e... treaba. Voi sper că sunteți bine și că încă aveți răbdare și plăcere să mă citiți. :) Vă îmbrățișez cu drag!