joi, 1 august 2019

Zgomot...


...niste baieti probabil se intorc de la vreun chef. Ce chef in mijlocul saptamanii? O fi fost ziua cuiva, care ca si mine considera ca nu are farmec sa iti organizezi o petrecere in alta zi decat cea in care te-ai nascut. Pfiu, la naiba! E patru dimineata! Langa mine el pufaie domol si in lumina aceasta incerta e asa... nici nu am cuvinte...cand il privesc imi creeaza senzatia aceea calda in piept, in stomac si zambesc deodata ca proștuța, dar imi trece imediat. Sunt geloasa! Sunt geloasa ca e patru dimineata si stiu sigur eu ca nu mai adorm, iar el e asa... linistit si dooaaarme. Casc o data de imi curg lacrimile siroaie si decid sa ma duc in bucatarie sa beau cafeaua.
Doamne! Nu am mai avut asa picioare umflate de cand eram gravida si nici nu m-au mai durut asa tare de cand aveam vreun grup mai zglobiu la camping si ma tineau in picioare haaat pan' la patru dimineata. Ei! Dar cine are acum toate curate si la locul lor? Duminica, atunci cand am ajuns, toti imi dadeau termene ingaduitoare...o saptamana, doua. Maica precista! Cine sta atat cu bagaje in mijlocul casei? Si iaca! Acum da-te jos, Catrinelule pe pernitele astea...ca talpi au fost, vor fi...dar nu in dimineata aceasta.

Nu v-am zis, asa-i? Duminica seara am ajuns cu bagaje multe, puse pe categorii, dar cu sentimentele amestecate tare. Mi-e atat de draga casuta aceasta, dar asa teama ce m-a cuprins. Parca sunt un copil mic in prima tabara cand ma si bucur, dar si asa frica ma ia.! Eu nu am fost vreodata in tabara, dar am auzit ca asa e...prima data pentru unii mai...delicati. Imi tremura buza de jos, ochii mi se umezesc si asa as vrea sa fiu copil si sa nu trebuiasca sa fiu puternica si responsabila. Ce sa fac? N-am ce sa fac... Am hotarat sa muncesc mult, pana pic sa nu am timp de analizat, creat scenarii si cu Dumnezeu inainte. Asa am si facut... Si uite-ma acum la patru dimineata cu labutele precum painicile cum ma duc eu sa imi fac cafea... Arome noi, imagini noi, zgomote noi...totul nou, doar eu cea veche. Invat despre google ads, facebook ads asa cum mi-au recomandat domnii aceia amabili de ieri la interviu. Daca stiti vreo metoda usoara sau un tutorial bun de invatat Excel sunt deschisa la sugestii caci si asta trebuie sa invat. ;)  Din cea veche ma transform intr-una noua. Ce sa fac? N-am ce sa fac.

Ma sperii de oras, de cum voi ajunge eu la serviciu la timp, ce ma fac eu iarna si daca nu-s in stare? Dar sunt...Stiu ca sunt si mai ales stiu ca trebuie sa fiu in stare, ca inceputul e greu pentru oricine... si ca la un moment dat ma voi bucura pe deplin de toata aceasta experienta.

Faptul ca Andrei  e ca pestele in apa aici si se bucura de camera lui mare, de iesitul in parc, de prietenii pe care si i-a facut, ma ambitioneaza si imi ia o greutate de pe umeri.

Astazi obosisem si ma plangeam ca mai am mult de invatat, iar el mi-a zis "Mama, o sa merite! O sa vezi ca o sa merite!" Cata dreptate are copilul asta! Va merita toata oboseala si stresul asta... stiu asta. Deci capul sus si joc de glezne!  La un moment dat o sa merite!

Voi? Inca sunteti pe aici? :)

sâmbătă, 27 iulie 2019

Ultima zi...


Aveam...am inca obiceiul asta stupid de a-mi dori anumite zile petrecute intr-un anumit mod, unul special si apoi ma frustreaza ca nu imi iese. Totusi am invatat ca lucrurile care nu vin de la sine nu vor fi niciodata asa cum visam si am mai incetat sa ma straduiesc asa mult, dar un joc de imaginatie tot pot face, nu?

Asa si cu ziua asta...ultima...Imi imaginam cum ma plimb pe campuri cu aparatul foto ca sa imi amintesc, sa surprind tot, sa ma umplu de frumosul de aici. Si? Pai cum si? Ziua de azi mi-o voi petrece printre saci, cutii, transpirata, incercand sa gasesc un rost pentru toooate porcarelele care nu si-au gasit un loc in minunatul puzzle al bagajelor si bifand pe zecile de listute tot ce am facut, mai am de facut, ar fi trebuit facut, posibil sa fi facut...:)) Voi incerca din rasputeri sa ma concentrez pe lipitul ultimelor cutii, pe adunatul ultimelor lucruri si sa nu las emotiile, fricile, panica si toata suita anxietatii sa ma cuprinda.

Ma simt un pic...ipocrita cand vin aici si va spun ca mutarea e vis, ca e cel mai bun lucru pentru noi, ca aici nu e bine dupa ce ani de zile v-am tot povestit ca e locul perfect. Insa trebuie sa intelegeti ca intre timp s-au intamplat lucruri care au accentuat in ochii si sufletul nostru dezavantajele acestui loc. Despre dezavantaje am mai vorbit pe blog si stiti ca peisajul, modul asta liber de a trai, aerul curat, apa etc. compensau si atunci locul devenea...perfect. Oricum un loc este perfect numai atunci cand iti este bine in el. Noua nu ne mai este bine aici acum. Planetele s-au aliniat si e momentul propice unei schimbari...in bine speram. :)

joi, 25 iulie 2019

Oscilez...

08.07.2019
...intre o gramada de sentimente contradictorii...
Ieri dimineata m-am trezit gandindu-ma ca de de mult timp nu am mai fotografiat nimic cu aparatul. Telefonul imi este foarte la indemana si oricum nu am mai descarcat fotografiile inca de la finalul lunii martie, cand erau copacii infloriti.



Cand frunzaream printre pozele de pe el imi tot zburau gandul la diverse. Ce stiu in acest moment este ca unul dintre cele mai urate lucruri petrecute in viata noastra ( arderea casutei si a tuturor lucrurilor lui Adi de acolo, sculelor si...a multora din sperantele noastre) este de fapt cel mai bun lucru care s-a putut intampla. Trebuia cumva sa evoluam ...sa facem ceva si iata-ne: eu in continuare impart timpul intre casa si Tulcea la curs, Andrei deja este la bunici, la Iasi si planificam,planificam, planificam.

Recunosc. Sunt foarte incantata pe de o parte, dar pe de alta...stres, temeri, pareri de rau si nostalgii se cladesc incet, incet una peste alta. Daca pana acum nu ma gandeam deloc la faptul ca mama va fi departe iata ca incep sa ma tot gandesc, sa imi fac griji, sa realizez de ce toata lumea spune ca e bine sa ai frati... Daar desi vad in ochii ei aceleasi temeri ca ale mele si inca vreo cateva in plus, stim amandoua ca asa nu se poate si cea mai buna decizie pentru copil, pentru noi este aceasta. Ne vom descurca toti...Trebuie! Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi bine. Nu ne ramane decat sa speram...

Tot ce imi doresc acum este sa trecem odata de perioada aceasta de tranzitie, lucrurile sa se aseze in matca si sa imi gasesc rostul la...oras ;), sa il vad pe Andrei inscris la scoala si sa intram in ...rutina. Uneori imi e si teama sa planific caci mereu cand am crezut ca am fraiele in maini si ca pot face planuri totul s-a naruit si a luat alta turnura.

~~~~~~~~~~~~~~~~
Pițica ne-a facut o surpriza. De ziua lui, Adi s-a intors de la Iasi, m-a cules pe mine de la mama si cand am ajuns acasa am gasit minunea: unul singur, care seamana perfect cu taticul lui. :))
Este incredibil de grijulie. Nu se misca de langa el si daca pui mana pe el urmareste fiecare miscare, ca apoi sa il spele de parca l-ai tarait prin noroi.





Un pisic vagabond pe strazile din Tulcea

Spa...gen. :))


Baklava love ❤❤❤


Update 25.07.2019
Mda...postarea se pare ca era pregatita de ceva vreme. :)) Nu ma indur sa o sterg, deci vin cu un update:

Am trecut de la planificat la pus in practica si deja mai mult de jumatate de casa este in saci si cutii. Cu cat le strang, cu atat par ca se inmultesc!!! Teoretic la finalul acestei saptamani "decolaaaam".

Puiul de pițica a facut ochisori si a inceput sa umble curios in toate partile.

Duțu e foarte fericit la noii lui stapani. A primit Adi un filmulet. Pe el l-a dus cand eu eram la Tulcea, la examen sa nu vad cand il ia caci si asa am bocit la telefon.

Apropo de examen am luat... sa o cittez pe doamna profesor: "un zece curat, curat, curat" :). Am descoperit ca imi place enorm contabilitatea si daca va fi la fel la serviciu, va fi super. Iar dupa spusele doamnei ma si pricep. ;) Pfff! Ma sperie un pic treaba asta cu cautatul unui job, dar ma mai linisteste din cand in cand prietena mea. Am mare noroc cu Anca caci altfel o luam pe campii rau; ma asezam in fund ca un copil mic,plangeam si nimic nu faceam.

Cam asta-i dragilor... bagaje, o raceala enervanta, stres, nervi intinsi la maxim, vise, sperante... nerabdare, haos, teama, bucurie....toate...asa...amestecate.
Sper ca inca sunteti pe aici! :) Va multumesc pentru incurajarile de pana acum si sper sa imi mai scrieti! ;)

sâmbătă, 22 iunie 2019

Dare de seama :)

Deja stiti de planurile noastre de a pleca, de faptul ca am inceput un curs, ca incerc sa imi revin fizic din punct de vedere al greutatii si ca incercam sa jonglam cu tot ce se intampla in viata noastra fara a scapa nimic din vedere.

Incerc sa le iau pe rand in viata si in aceasta postare. Rapid va comunic ce am mai facut in ultimul timp.

Din cand in cand ma duc cu bicicleta. Imi place foarte mult, insa e din ce in ce mai dificil deoarece inca de la sapte jumatate-opt dimineata este extrem de cald, iar ultima data nu m-am simtit chiar in regula dupa o ora de pedalat.

Am avut ceva probleme de sanatate. Am facut un ecograf si se pare ca erau pe fond de stres. Nu trebuie decat sa am grija la alimentatie si sa reduc stresul. :) Minunat!

Andrei a terminat a patra. Doamne! Cat de mult ii pot multumi lui Dumnezeu ca in sfarsit am terminat cu scoala aceasta. Multi dintre voi stiti cata frustrare, furie si dezamagire am putut strange. Am zis ca voi face o postare in care le voi varsa pe toate. M-am razgandit. Nu merita... nu se merita sa murdaresc blogul cu asa ceva.

Am descarcat teste initiale pentru clasa a cincea si le va rezolva zilnic pana va pleca in vacanta cu bunicii. Se pare ca munca noastra da roade, iar Andrei se descurca mai bine decat credeam eu, ceea ce ma incanta foarte tare si imi creeaza un sentiment de incredere si liniste.

Ca de obicei prinde si imi aduce tot felul de lighioane si reptile...  Ultima data a adus un guster frumusel si colorat. Era simpatic rau, aproape bun de pastrat :)) , dar l-a pus cu grija la locul lui.

Tare imi este drag de el si imi place cum a crescut. Sunt asa de incantata sa iesim impreuna in oras. E deja ...barbatel. Are gusturi faine la haine, este preocupat tot mai mult de aspectul lui, e aproape cat mine la inaltime. Ma topesc cand are grija sa ma lase sa intru eu prima intr-o incapere, cand imi deschide usa la taxi, cand ies cu el la pizzerie si mananca frumos, se poarta frumos, ca este amabil cu ospatarii, ca desi are emotii cere politicos o informatie sau ceva ce ii trebuie. Cand se poarta asa simt ca nu am dat gres, ca il crestem bine si frumos. Doamne ajuta sa aiba intelepciunea si taria sa aleaga mereu ce e bun! 

 In mod surprinzator contabilitatea imi place foarte mult si ma si pricep. Doamna care ne preda cursul e foarte incantata de evolutia mea, ba mai mult mi-a facut o oferta de serviciu. Imi imaginez ca daca nu ar crede in mine si daca nu m-as pricepe nu ar fi facut acest lucru. Asta imi da foarte multa incredere in mine. Mama e un contabil foarte bun, insa ei nu i-a placut niciodata aceasta meserie si i-a fost foarte greu. Din aceasta cauza eu nu mi-am pus vreodata problema sa fac asa ceva fiindca nu credeam ca as fi in stare sau ca mi-ar placea. Se pare ca m-am inselat pentru ca imi place foarte tare si ma si descurc. Iaaaiii!

Imi petrec jumatate din timp acasa, jumatate la Tulcea. Tot acest du-te- vino ma tine in priza si nu imi da timp pentru despicat firul in patru si temeri de tot felul. Sunt nerabdatoare sa ma vad la Iasi si intrata intr-o oarecare rutina. 

Cam...asta e ce facem noi.... 
Voi cum va descurcati cu caldura? As zice nesuferita, dar urasc atat de tare frigul ca prefer fierbinteala si umezeala asta uricioasa. 
Pupici! 






Motanel o duce perrrfect la mamaie.







Dupa o ora de pedalat...