miercuri, 11 aprilie 2012

De prin gradinuta

 Înainte începeam să mă gândesc şi să planific ce şi unde pun în grădină din luna ianuarie. Surprinzător şi pentru mine este că pur şi simplu nu am făcut mai nimic în legătură cu asta până acum şi tot amân de pe o zi pe alta. Nu ştiu ce am.
Trandafirii mei pitici sunt toţi înfrunziţi. Chiar şi cei pe care i-am mutat anul trecut şi din cauza cărora am avut ceva emoţii, fiind cam firavi arată bine acum.

Leuşteanul pus de Adi când casa era încă în construcţie arată minunat şi anul acesta. Am şi pus un pic la ciorbă. Pentru mine este aur curat deoarece îmi place şi este un ingredient important la ciorba de peşte.
Levănţica a început să dea frunzuliţe noi de un verde crud pe lânga celelalte, pe care şi le-a păstrat şi peste iarnă.
Mânuţa Maicii Domnului s-a trezit la viaţă. Trebuie să o mai leg pe ici pe colo şi poate anul acesta va acoperi toată bolta de la Bruno.
Narcisele pitice în fiecare zi îşi deschid câte o floricică gălbioară. Acestea sunt primele floricele pe care eu le-am pus în gradinuţă.
Cireaşa de pe tort este copăcelul lui Andrei, care pentru prima dată a făcut flori. Poate ne va bucura măcar cu o caisă în vara asta.


Acestea au fost ştirile de ultimă oră din grădinuţă.
Vă pup! Seară frumoasă să aveţi!

8 comentarii:

  1. De multe ori in livada imi gasesc linistea,ma bucur de fiecare planta care revine la viata sau pom care promite sa aiba un rod bun.Multa bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit! La bunica am avut livadă. Este minunată în special primăvara când înfloresc pomii. Mulţumesc, la fel!

      Ștergere
  2. Caisa de pe tort ai vrut sa zici... nu cireasa :D Se anunta o vara frumoasa la tine in gradina. O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa ar fi trebuit să spun :D Sper să fie o vară frumoasă în general. O zi frumoasă!

      Ștergere
  3. Trandifirii arata promitator - cum i-ai ocrotit peste iarna? Stiai ca poti participa cu postul asta la concursul de pe Merita Citit? Iti poti alege tu premiul oferit de Smuff, iar eu cred ca sunt super interesante cele dintre care poti alege.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit! Peste iarna le-am muşuroit pămâmtul la bază şi cam atât. Mulţumesc pentru sugestie!

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. :)) este pus de sotul meu in gradina caci se zice ca trebuie pus de un barbat ca sa creasca viguros si sa se prinda. Este planta mea favorita de pus in mancare.

      Ștergere