vineri, 22 iunie 2012

Salutare tuturor!
Din câte am constatat de-a lungul timpului nu sunt singura care pe timpul verii postează mai rar pe blog. E cald, e frumos şi sunt atâtea de făcut pe afară! E o căldură năucitoare, dar nu mă plâng deloc. Nu! Nu! Nu! Am aşteptat cu atâta nerăbdare acest anotimp încât fac orice să mă bucur din plin de el.
Au venit la noi nişte prieteni foarte dragi nouă şi zilele acestea m-am simţit ca şi cum aş fi fost în concediu. Cu toţii ne-am simţit foarte bine.


Andrei este foarte încântat de fiecare dată când vin şi se ţine după Ovidiu precum un căţel. Vioricăi îi spune domnişoara şi ne-a zis că pe Ovidiu îl iubeşte, dar pe domnişoara doar o place. În schimb la culcare mi-a zis că el de fapt ne iubeşte pe toţi... chiar şi pe ea.


Am avut nişte zile pline şi minunate. Am fost la pescuit, la plimbare şi la baie. Cred că de baie s-a bucurat absolut toată lumea fără nici o excepţie.
În drum spre canalul unde ne bălăcim Andrei nu a rezistat să nu probeze ochelarii lui cei noi.


Dar şi ochelarii au o poveste. Sunt de fapt ai prietenului nostru, dar până la urmă au devenit ai lui Andrei. Cum? Să vă spun. Pe când Ovidiu meşterea ceva la o lansetă şi nu era atent în jurul lui, Andrei a venit la el cu o propunere: să facă un schimb pe viaţă :)) Andrei să îi dea sajocul lui (plasa în care se ţine peştele după ce îl prinzi cu lanseta)- un sajoc vai de mama lui dat de Adi ca să se joace el, iar Ovidiu să îi dea sajocul lui nou, nouţ de metal... şi nu oricum, ci pe viaţă. Ovi fără să îşi dea seama, neatent fiind a zis da. După aceea i-am explicat ce afacere a făcut el cu Andrei. Pentru că nu îi place să îl vadă pe Andrei supărat şi totuşi nici de sajoc nu se îndura a venit el cu altă propunere şi anume să facă schimb între sajoc şi ochelari. În final toată lumea a fost mulţumită. Era aşa de haios Andrei cum încerca să îl convingă pe Ovidiu că a făcut o afacere foarte bună spunându-i că vechitura aia a lui este mai faină că poate băga peşti mari în ea şi că lui îi trebuie sajocul lui Ovi căci el nu vrea peşti mari şi i l-a aranjat frumos la bagaje ca să nu îl uite.
După negocieri la sânge şi-au arătat un pic muşchii.


Locul în care am mers noi la baie este superb. Aveam impresia că sunt într-o poveste. Mă tot duceam cu gândul la Dumbrava minunată.



Baieeeeeeeee!!!



Nici nu am reuşit să îl bag la duş căci a picat lat numai cât s-a întins puţin. Nu l-a interesat nici că noi făaceam zgomot prin jurul lui şi nici că nu s-a schimbat.



Băieţii noştri mai mari au fost de-a dreptul încântători şi seara ne-au pregătit ei masa. Să mai zicem noi că nu suntem ca nişte prinţese.


Curând voi pune mai multe poze... Am făcut destule :D
Vă pup!

2 comentarii:

  1. Cred ca ati meritat si voi astfel de relaxare dupa atat stres,nu?Bucurati-va de vara,de natura,de viata nu-i asa?Ce bine ca a veti unde va scalda...Week-end placut!si...mai asteptam poze,ca s-a terminat cam brusc povestea...hi,hi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim! Curând vin şi celelalte poze. De când eram la şcoală aveam problema asta cu terminatul prea brusc a compunerilor, eseurilor sau comentariilor. Încheierile erau întotdeauna ca şi cum le-aş fi tăiat cu toporul. :D

      Ștergere