sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Amuzaţi-vă :D

Andrei a fost în vacanţă. Prima zi a petrecut minunat împreună cu tatăl lui. Au fost împreună cu escavatorul, a văzut cum se sapă şanţurile... Ce mai? A fost distractiv, dar din păcate acest lucru i-a adus o răceală. Toată vacanţa mititelul a stat numai în casă. Plictisitor!!! Andrei însă nu duce lipsă de imaginaţie aşa că mereu găseşte ceva de făcut. A răsturnat scaunul tatălui său şi l-a transformat în barcă, s-a legat bine cu o funie, şi-a pus în picioare mănuşile mele de menaj şi ochelarii de scafandru şi iată ce a ieşit la prima oră a dimineţii:
Din păcate ieri după amiază l-a apucat o durere de urechi care l-a chinuit cam toată noaptea. I-am dat ceva pentru durere şi l-am legănat pe picioare aşa cum făcea mama mea când eram bolnavă. Pentru că am pierdut săculeţul cu orez pe care îl foloseam de obicei am umplut o şosetă cu orez, am legat-o la gură şi am pus-o un minut în cuptorul cu microunde să se încălzească. Se potrivea perfect pe urechiuşa dureroasă. Aşa a adormit până într-un final. Acum îl mai deranjează doar dacă îşi suflă năsucul.
Sunt pe drum nişte prieteni de-ai noştri care au un bebe mic, mic, mic. L-am anunţat pe Andrei că vin. Este foarte încântat. A procesat informaţia ceva vreme şi dintr-o dată mă întreabă ce va face el dacă bebeluşul face treabă mare. L-am liniştit că nu va trebui să facă nimic pentru că îl va schimba mămica lui. Atunci a răsuflat uşurat şi mi-a zis că acum se bucură mai tare, chiar total.
Bucurie totală vă dorim şi vouă!
Vă pup!

6 comentarii:

  1. Hahaha!!! Ce comic e Andrei! Foarte ingenios costumul! Multa sanatate si o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are foarte multă imaginaţie. El se joacă cu orice şi oricărui lucru îi dă o altă utilizare. Te pupăm cu drag!

      Ștergere
  2. f. ingenios!! Fiica mea sta cu aceeasi ochelari pe fata, si cu aripioarele roz de piscina pe miini. Dar la labe din manusile de menaj nu m-am gandit :). In seara asta insa le vom folosi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spor la jucat atunci! Sunt sigură că e va amuza foarte tare şi voi alături de ea.

      Ștergere
  3. Ooooo , dar Andruska este un viitor cercetator in domeniul marin...din cate imi dau eu seama si ,in plus , un ingenios inventator , pentru ca este destept si istet. Bravo lui! Pup flacaul scump si inventiv si ii urez multa sanatate! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim! Are tot felul de idei pe care le pune în practică uneori cu ajutorul meu. Cu jucăriile se joaca foarte puţin când le prieşte şi apoi iar trece la cutii de carton, sticle, dopuri şi alte chestii dintr-astea.
      Te pup cu drag!

      Ștergere