luni, 14 ianuarie 2013

Începutul e greu

În toate începutul pare mai greu...restul vine de la sine după aceea. S-a terminat prima zi de şcoală din acest semestru, iar eu am reuşit să fac ordine acasă şi să pregătesc ingredientele pentru cină. A început ziua greu...de abia am reuşit să mă trezesc. Puiul a fost harnic şi cum a văzut că noi nu mai suntem în pat, a ieşit şi el din camera lui. S-a pus la desene, iar noi ne-am băut cafeaua în tihnă, dar mai repede decât de obicei.
Ne-am îmbrăcat în timp ce boticul lui Andrei se făcea luuuuuuung. Până am ajuns s-a transformat într-o mică trompă şi bineînţeles că s-a lăsat cu un pic de apă la şoricei. I se scurgeau nişte cleştare de lacrimi de mi-a făcut sufletul terci. Până la urmă a înţeles, teoretic, că nu se poate cum vrea el, practic însă... A scos-o din minţi pe educatoare până i-a dat voie să vină puţin la mine, chiar dacă eu m-am dus în fiecare pauză la el.
Cei mari m-au aşteptat bucuroşi în clasă şi nu am făcut altceva decât că ne-am realizat planul de atac pentru acest semestru, am povestit despre vacanţă...De-astea. Nu am vrut să îi sperii chiar din prima zi. :D
A fost friiiig. Noroc că m-am aşteptat la aşa ceva şi m-am îmbrăcat gros, iar la grădiniţă pe lângă căldura de la centrala pe lemne au avut şi teracota aprinsă. Nu a făcut faţă şi tot cam frig era. În pauze îi găseam pe prichindei lipiţi de teracotă precum pinguinii. Încearcă să facă economie şi habar nu au că de fapt mai mult cheltuie, dar nici nu vor să înţeleagă.
Sper ca măcar săptămâna viitoare să fie mai bine, că astăzi era mai frig în clase decât afară.
Vă pup! Mă duc să pregătesc lecţiile şi poate să fac ceva lucru de mână. ;)

2 comentarii:

  1. ...azi sigur va fi mai bine!Ma dor lacrimioarele chiar daca uneori sunt"smecheresti".

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar ca e greu orice inceput , insa vine ea si obisnuinta! Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere