joi, 4 iulie 2013

Ne-am întors

       Ieri am venit acasă. Ne-ar fi plăcut să mai stăm, dar mâine este ziua lui tati şi doar nu era să îl lăsăm singurel chiar de ziua lui. Andrei a făcut prima lui călătorie cu pasagerul şi s-a arătat destul de încântat de acest mijloc de transport deşi a spus că prefera să meargă cu barca.

        Una din ţintele vizitei la Tulcea a fost muzeul Delta Dunării. Am colindat vreo trei ore prin el şi dacă nu ar fi trebuit să mergem la doctor mai făceam vreo două ture. Prima dată Andrei trecea repede de la un lucru la altul de teamă că nu va apuca să le vadă pe toate. După ce am terminat de văzut tot, l-am întrebat dacă mai vrea să vedem o dată de la capăt. A fost foarte încântat şi a privit totul pe îndelete punându-mi o groaza de întrebări. La etaj au o zonă în care sunt prezentate câteva scene cu pescari (cântărirea peştelui, repararea unei plase, repararea unei bărci de lemn, etc). O doamna de acolo a încercat să îi explice lui Andrei cum se numesc diverse lucruri şi a rămas tare mirată când el a început să i le înşire pe toate fără multă greutate. Eu cred că le lipseşte o zonă în care să prezinte ustensilele şi plasele cu care se pescuieşte în Deltă.
       După ce am terminat de colindat prin muzeu am mers puţin pe faleză să vedem porumbeii şi să bem ceva înainte de întlnirea cu domnul doctor. A fost amuzant că Andrei voia să facă poze cu ancora, dar acolo era o cruce. El asociază crucile cu oamenii morţi şi foarte serios mi-a zis să am grijă cum îi fac poza să nu se vadă crucea să vadă lumea că el se pozează cu morţii.
       În rest am trăit clipa...
       Am fost eu puţin îngrijorată de starea vremii înainte să plecăm, dar am avut noroc de timp tare frumos. Pe faleză bătea vântul, dar printre clădiri doar adia, ceea ce era foarte plăcut. Diiuţu nu a stat locului nicio clipă şi a alergat după fiecare frunză, porumbel sau zburătoare din zonă. A cules conuri de brad şi pentru că nu aveam nici o sacoşă la noi mi le-a îndesat pe toate în poşetă.
       Când a venit momentul plecării la doctor nu prea a fost încântat şi aveam amândoi emoţii. A fost foarte cuminte şi înţelegător în ciuda fricii şi a emoţiilor. Domnul doctor i-a dat chiar şi o diplomă pentru cel mai cuminte pacient şi i-a spus că dacă toţi pacienţii ar fi ca el tare uşor ar mai lucra. M-am îngrijorat puţin pentru că exact înainte să intrăm a venit un băieţel de vârsta lui Andrei care a început să plângă, să dea din picioare, să se trântească pe jos. Mă gândeam ca nu cumva şi Andrei să înceapă să se teamă mai tare, dar nu a fost deloc aşa. De fiecare dată când este vorba de doctor este curajos deoarece ştie că ei îl fac bine atunci când are o problemă de sănătate.  Domnul doctor i-a pus două plombiţe şi a zis că putem sta liniştiţi dearece totul este în regulă. Ne-a recomandat să venim de acum încolo la control. Totul s-a terminat cu bine şi am plecat la mamaie la serviciu.
       Ne-am întors acasă tot cu pasagerul şi am făcut poze clădirilor de pe faleză când am pornit la drum.
Ştiţi deja unde le găsiţi! Dacă nu, vă poftesc să trageţi cu ochiul AICI.
     Vă pup!

8 comentarii:

  1. sunt superbe pozele! Nu am mai fost in tulcea de 8 ani...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar câd am pus aparatul foto la treabă mi-a zburat gândul la tine căci ziceai că verişoara ta locuieşte într-unul din blocurile de pe faleză.
      Mulţumesc!
      Tulcea s-a schimbat enorm! Din punctul meu de vedere s-a schimbat în bine deoarece arată elegant, frumos şi îngrijit. Au apărut o groază de clădiri noi şi foarte multe din cele vechi şi-au schimbat faţa. Parcurile sunt toată vara pline de flori superbe... E frumos!

      Ștergere
    2. si mai ales, (compar cu alte orase din tara) au curatat orasul de maidanezi.
      Aveam impresia mereu ca in tulcea, ca cineva isi da interesul sa arate orasul bine..

      Ștergere
    3. Chiar isi da interesul sa arate bine si reuseste din punctul meu de vedere.

      Ștergere
  2. Uauuu.....ce excursie faina ati avut , chiar daca ati trecut si pe la doftor! Mno , ma bucur ca doctorii incep sa intre in pas cu lumea....mi se pare o chestie importanta sa "premiezi" un copil cuminte.Bravo lui Andruska! Tare-mi plac pozele cu el...un copil frumos si fericit!
    Va imbratisez , frumosilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Scurta, dar faina a fost excursia noastra. Doctorul la care am fost este unul tanar si cu foarte, foarte multa rabdare. Este foarte dragut cu pacientii. Eu am ajuns la el la urgenta si mi-a placut cum se poarta. Si noi te pupam cu drag!

      Ștergere
  3. Frumoasa excursie ati avut! Andrei e foarte curajos, pozele cu el sunt superbe! Si eu am poza cu ancora de pe faleza, dar nu imi aduc aminte sa fi vazut vreo cruce. Oricum gardutul ala din ancore e foarte fain. Un weekend cat mai placut! La multi ani lui Adi, multa sanatate si cat mai multe bucurii! Petrecere frumoasa astazi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gardutul acela inconjoara un brad si o cruce pusa pentru nu mai stiu ce eroi sau ceva de genul.
      Multumim!

      Ștergere