duminică, 24 noiembrie 2013

        Buna!

       Ieri intr-un acces de furie am scris o postare in care mi-am varsat tot naduful legat de scoala din sat. Am realizat ca ma calmeaza tare mult sa scriu despre lucrurile care imi creaza neplacrei, frustrari, suparari, furie. Dupa ce m-am calmat am sters postarea. Motivul pentru care am facut-o a fost ca nu avea rost sa scriu despre asta, mai ales ca de multa vreme mi-am propus ca acesta sa fie un loc curat, tihnit si frumos.
       Aud tot timpul ca se spune ca relatiile pe internet (ma refer la relatii de amicitie, prietenie) sunt unele amagitoare de fapt si feedbackul este de cele mai multe ori fals, caci cei din spatele monitorului isi pot acunde mult mai usor adevarata fire fata de realitate. Eu nu am fost tentata niciodata sa fac acest lucru si nu cred ca persoanele care imi plac mie pe internet o fac. Eu cred ca si cuvintele de foarte multe ori te tradeaza, nu numai mimica si gesturile. Am avut placerea sa intalnesc si in realitate persoane cu care comunicam doar virtual si chiar a fost o adevarata bucurie. Eu am aceleasi sentimente ca si in real pentru unele persoane care imi sunt dragi... sau nu. Daca cineva lipseste prea mult de pe blog si stiam ca de obicei este mai activ automat imi fuge gandul la ea si ma intreb daca nu a patit cumva ceva, daca cineva este suparat sau are probleme imi pare rau pentru ea, desi nu am vazut-o in viata mea decat eventual in poze. Simt recunostinta fata de cei care intr-un moment greu imi spun o vorba buna sau ma scutura de maneca daca fac ceva gresit. Acelasi lucru mi se intampla si cu persoanele care nu imi plac chiar daca nu le-am vazut in viata mea. Nu ca m-as gandi la ce se intampla cu ele... ci am sentimente si trairi la fel ca si cum le-as cunoaste. Este o doamna care m-a suparat in urma cu mai multi ani. Avem aceleasi pasiuni... in mare si fara sa vreau dau peste ea pe forumuri sau unele bloguri. Imi creaza o stare scurta de discomfort. Este ca si cum as da nas in nas cu o persoana cu care m-am certat.
       Voi ce parere aveti? Relatiile de pe internet sunt doar o amagire sau sentimentele fata de o persoana pot fi reale chiar si in acest mediu? Repet... ma refer la relatiile de prietenie, amicitie si nu la cele de dragoste, desi am cunoscut si oameni foarte fericiti si impliniti in urma unei "relatii pe internet", care s-a concretizat si in realitate.
       De unde aceste intrebari? Pai tocmai am dat nas in nas cu cineva si am simtit un ghiont scurt. :D Am ajuns sa ma intreb daca este normal sa simt acest lucru fata de o persoana pe care nu am cunoscut-o vreodata, decat prin intermediul internetului...
       Gata! Vorba multa, saracia omului... Termin gurita de cafea si merg sa finalizez salul, caci stiti ca eu lucrez si duminica. Am mai explicat cum si de ce lucrez in aceste zile. Smiley

18 comentarii:

  1. Eu iti doresc din suflet o duminica linistita! Bucura-te de fiecare zi, ia lucrurile asa cum sunt, fii asa cum simti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu m-am intrebat ca si tine si de multe ori ma enervez pe mine insami pentru faptul ca pun la suflet ce scrie cineva , pe internet , indiferent ca scrie despre mine sau altcineva sau despre o chestie postata.Ajung la concluzia ca internetul face parte integranta din viata , ceea ce nu mi se pare ok , desi nu am luat nici o masura , in privinta asta ,pana acum.Pentru ca ma complac in situatie si ideea.Si cine a zis ca internetul creeaza dependenta , a zis bine....desi , daca stau bine sa ma gandesc , am facut experienta de a nu ma apropia de calculator o perioada de vreme si bine a mai fost.
    Spor la lucru...si pe mine ma mananca palmele sa ma apuc de lucru , dar nu ma pot decide.Am cumparat sa tricotez Luanei un poncho , s-a bucurat de el si apoi a spus ca nu-i trebuie , dar asa cu jumatate de gura.As lucra ceva pentru mine,dar habar nu am ce , pentru ca eu iarna nu pot purta pulovere tricotate , este prea cald aici pentru asa ceva....nici nu stiu ce sa fac si uite asa zboara timpul....Pana la urma cred ca tot la poncho ajung.
    Ufaaa....hai ca am scris , nu gluma....
    PS. Si eu m-am revarsat pe blog , despre job , o data [de mai multe ori , de fapt , dar nu asa evident ca data aia] si de atunci mi-am facut un dusman...unul mare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori mi se intampla sa ii povestesc mamei sau sotului ce mai face cutarescu de pe un blog ca si cum ar face parte integranta din viata mea. Daca stau mai bine si ma gandesc chiar fac... M<ai degraba stiu ce faci tu sau altii carora le urmaresc blogul decat multe persoane pe care le cunosc si sa zicem avem o relatie mai apropiata.
      In ceea ce priveste rezistenta fara net... Cand ma duc la mama rezist fara el si nu ii duc lipsa mai deloc, dar acasa deschid calculatorul de mai multe ori pe zi. Am calculator si in bucataria de vara, unde imi beau cafeaua si doar daca e picat imi gasesc altceva de facut. Nu m-am straduit vreodata sa stau departe. Mie mi-a adus multe lucruri pozitive.
      Fa-ti o vestuta daca ideea de poncho nu te incanta asa tare. Am avut si eu unul, dar nu imi place. Nu stiu sa-l port, am senzatia ca este incomod si de asemenea nu stiu cand sa il port...
      Imi place cand scrii mult :D
      Nu cred ca vreunul imi urmareste mie blogul si oricum nu de aceea am sters postarea. simteam ca nu ma reprezinta pe mine. Fusese scrisa intr-un moment de furie, frustrare si suparare, care nu ma caracterizeaza in mod constant. A fost doar un moment de slabiciune maxima.
      Imi pare rau ca s-a intamplat asa. Eu prefer dusmanii declarati in mod fatis caci macar stiu cum joc si la ce sa ma astept. Mai greu ii cu aceia ce zambesc frumos.

      Ștergere
    2. Da , e greu cu zambetul ce ascunde adevaratele intentii....stiu !
      Poncho ar fi pentru Luana , nu pentru mine....insa ea ar vrea , dar nu este sigura ca o sa il poarte. Mai astept , poate gasesc alta inspiratie... :))

      Ștergere
    3. Cu aceia care zambesc frumos nu cunosti deloc regulile jocului. De la ceilalti stii la ce sa te astepti. Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur.
      Cred ca mai degraba e incantata ca ii faci tu ceva. Nu stiu... eu cu ponchourile nu ma impac.

      Ștergere
  3. Mie imi place net-ul...nu sunt dependenta...uneori nu intru pentru ca nu am timp..alteori ca nu am chef...Personal am cunoscut oameni minunati pe net...ma refer la doamnele de pe forum,la fetele de pe bloguri...Stiu ca nu ne-am intalnit niciodata dar asta nu inseamna ca nu ne leaga o idee,o pasiune,o simtire....Suntem prietene pe net nu pentru ca in viata reala nu putem...ci pentru ca este mai greu cu distantele...Daca nu "inghiti" pe cineva pe net...nu o vei inghitii nici fata in fata...Fie ca vorpesti face 2 face fie ca tastezi...mintea care dicteaza este aceasi...asa ca...o persoana nesuferita este nesuferita in orice mediu,fie real sau virtual...te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca simtim la fel :) In plus e mult mai usor pe internet sa alegi compania care iti face placere. Te pup!

      Ștergere
  4. Apoi draga mea, eu am prostul obicei sa pun suflet si pentru o buburuza. Daca o gasesc ametita prin balcon o iau si o arunc afara, in mediul ei.
    Si eu cred ca energia negativa razbate fie si prin intermediul unui ghiont virtual. Si apoi sa zicem ca o persoana stapaneste arta disimularii perfect (desi pe net nu vad ce avantaj ar avea, intr-o relatie de amicitie). Sa spunem ca abereaza o data, de doua ori, dar daca nu simte asa ca tine eu cred ca la un moment dat se plictiseste. Rostul comunicarii virtuale, din punctul meu de vedere, este acela de a gasi oameni care gandesc oarecum ca si tine, cu care sa te simti confortabil cand vorbesti, nu? Ce rost are sa tot dai din "taste" pe blogul unui om care te enerveaza?
    Viata e asa de scurta Catrinel. Ignora lucrurile urate. Si eu patesc asa ca tine. Am vreo 2 "amice" in viata reala care efectiv imi creeaza repulsie nativa. De cand le-am vazut mutrele, mi-am facut o parere si ajungand sa le cunosc mai bine, m-am felicitat pentru intuitie. Rautate gratuita. Emana energie negativa, nu pot sta in preajma lor deloc. Am invatat sa le ignor si chiar sa nu le invrednicesc nici macar cu o privire. Si acum ma simt asa de bine....
    Sanatate multa.
    Te pup
    Consuela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parcă eşti mama, numai că ei îi părea penru melcii care cădeau de pe frunze când ploua şi îi călca lumea în picioare.
      Se spunea că pe bloguri, pe forumuri sau mai ştiu eu pe unde omul are posibilitatea să arate doar părţile lui bune sau eventual ce şi-ar dori el să fie. Minte mai uşor. De parcă în viaţa reală nu se descurcă unii atât de bine cu minciuna încât păcălesc o grămadă de lume.
      Pe moment am tendinţa de a da prea multă importanţă unui lucru chiar dacă la final întotdeauna îmi spun că am fost cam năroadă.
      Te pup şi eu!

      Ștergere
  5. deci
    1. tu scrie ce nu iti convine. Eu am facut blogul tocmai pt a refula tot felul de probleme/dileme ale mele. Pusul pe hartie m-a ajutat sa imi depan gandurile, durerile, frustrarile, ca deseori se amesteca furie si mai multe probleme nici pt mine nu e clar unde incepe una si se termina cealalta, scris-ul m- a ajutat sa ma racoresc, sa materializez ceea ce simteam, dar si sa imi dau seama unde e solutia.
    Apoi am gasit intr-o carte, un element de psihologie: scrie o scrisoare celui care te-a suparat (in cazul meu, parintilor). Si da-i foc. Mi s-a parut atat de potrivita unor situatii atat de des intalnite in viata mea...


    2. despre prieteniile pe internet, eu zic ca sunt ca prieteniile la distanta. Comunicare nu e completa, pana la urma gesturile completeaza mai mult decat vorbele. Sunt momente in care scriu despre lucruri frumoase, si eu de fapt urlu in mine neputinta ....

    Pt mine, blogul tau este o gura de aer. de altfel de aer. Intru la munca, mai ales cand simt ca pocnesc si nu mai pot. De ex. sapt. trecuta seful mi-a dat un task de 1.5 -2 ore, si mi-a zis sa il fac in 5 min. Dupa 10min a venit la mine si i-am zis ca e ok (nu am avut curaj sa il contrazic, se fac reduceri de personal aici ...) si am luat acasa de munca. In conditiile astea, intru la tine pe blog, cu lacrimi in ochi de neputinta. Ma calmeaza pozele frumoase care le pui, si vorbele placut scrise, ma incurajeaza ideea ca intr-o zi, voi alege altceva: linistea. Dar lacrimile imi raman acolo.

    Cat despre lucrurile urate, uof, sunt f. multe in jur. Incearca sa vezi lucrurile bune. Stiu ca e greu, in anumite momente acestea depasesc frumusetile vietii, realmente le inneaca, dar asta si pt ca noi le lasam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă te vei uita vreodată mult în urmă la începuturile blogului vei putea vedea o perioadă mai... neagră în viaţa mea. Era perioada în care eu am trecut printr-o depresie şi credeam cu tărie în sentimentele negative pe care le aşterneam pe blog. Într-o zi am spus stop tot datorită unui blog şi viaţa mea chiar s-a schimbat enorm. Tot atunci am decis să nu mai cedez primului impuls şi să scriu despre ce mă doare, mă deranjează doar când e cu adevărat usturător şi să nu mă mai... "dezbrac chiar în fundul gol" în faţa lumii. Aşa cum spun de fiecare dată... vreau să păstrez acest loc curat şi liniştit.
      Ajută extraordinar să scrii despre sentimente. Fără să ştiu că este o soluţie foarte bună când mă mai supăram pe soţul meu (tot în acea perioadă) îi scriam scrisori pe care nu aveam curajul să i le dau. Le rupeam şi fără să îmi dau seama mă eliberam de multe frustrări doar prin acest gest.
      Oare uneori în faţa colegilor, şefilor, unor persoane care abia aşteaptă să fim slabi nu ni se întâmplă să zâmbim frumos, să părem puternici şi în stare de a dărâma munţii, când noi de fapt am vrea doar să ne pitim într-un colţ şi să plângem amarnic?

      Nici nu îţi poţi imagina cât de mult mă pot bucura cuvintele tale. Este o perioadă în care stima mea de sine e cam scăzută şi mi-ai oferit fără să ştii exact ce aveam nevoie. Îmi pare tare rău că ai probleme la serviciu. Sper să treci cu bine de reducerile de personal şi într-o zi să ai liniştea pe care ţi-o doreşti.

      Deşi încerc să mă autoeduc să văd mereu frumosul mai am şi scăpări uneori şi mă las prinsă în capcană. Acum după ce o parte din probleme au trecut pot zice mai uşor "Toate trec!".

      O seară frumoasă să ai!

      Ștergere
    2. Nu am ajuns sa iti citesc inceputurile blogului, tot publici lucruri frumoase, si raman aici, in prezent.

      Ca si tine, inecrc si eu sa ma educ, si sa vad frumosul. Imbratisari calde din Bruxelles!!!

      Ștergere
    3. Mai bine. Nu ai pierdut nimic interesant. Îmi place să cred că am evoluat. Cel mai mult mă plângeam, fotografiile erau groaznice, exprimarea era cam de ciubotă. Rămâi aici în prezent! :D Ciudat este că atunci aveam cu mult mai puţine probleme, iar financiar eram superbine, numai că priveam lucrurile dintr-o perspectivă total greşită.
      Trebuie! Trebue să ne străduim să facem acest lucru căci altfel totul ar fi urât şi chinuitor. Nu ne-am mai putea bucura de nimic. Te îmbrăţişez şi eu cu mult drag!

      Ștergere
  6. Eu si Albertut, iti trimitem un pupic de la distanta sa nu te mai doara. Stii bine ca atunci cand cineva te necajeste, e ca si cand m-ar supara pe mine. Eu cred ca cele mai multe neintelegeri apar din cauza faptului ca oamenii judeca cu doua masuri, dublu standard. Au pretentia ca ceilalti sa se supuna anumitor reguli si in acelasi timp doresc ca ei sa fie exceptia de la regula. Internetul e un mijloc extraordinar de a cunoaste, a aduna oameni care impartasesc aceleasi pasiuni si a mentine legaturi (eu stiu cel mai bine), in ciuda distantelor si frontierelor. Din pacate exista si indivizi care nu au cele mai bune intentii, persoane limitate care gasesc satisfactie in a face rau. Iti doresc sa nu ai parte de asemenea specimene, iar blogul tau sa ramana ca si pana acum un colt de liniste, pe care il citesc cu drag si care imi aduce aminte de copilaria in Delta. O saptamna frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai dragilor! Ce bucurie îmi faceţi. De mult timp nu v-am văzut pe aici, ci doar v-am simţit.
      Acei indivizi fără bune intenţii se găsesc şi în real şi în virtual... la fel cum oameni buni găseşti şi într-un loc şi într-altul. Important este să nu ne izolăm, să nu ne refugiem doar în faţa unui monitor şi să nu ne mai trăim viaţa
      Vă pup şi vă îmbrăţişez cu mult, mult drag!

      Ștergere
  7. O,Catrinel!Nici eu nu-mi pot afisa o masca in fata monitorului,am tratat ca in viata reala oamenii,cu multa incredere si afectiune,daruire si m-am asteptat ca ceilalti sa-mi raspunda la fel dar,din pacate,am avut cateva mari dezamagiri,raniri profunde...eu am ramas aceeasi,ca nu pot fi altfel,posibil sa mi-o mai patesc iar ceilalti la fel,cu doua fete...asta nu inseamna ca-s toti la fel,dar exista si astfel de persoane.
    Sanatate si spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact ca in viata reala... E mai simplu aici caci pana la urma persoanele care ne-au dezamagit pot fi mai usor evitate si eliminate din viata noastra.

      Ștergere