duminică, 22 decembrie 2013

Zăpada

       Bună tuturor!
       Ştiu că majoritatea dintre voi sunteţi curioşi ce am meşterit eu în tot timpul acesta cât am lipsit şi v-am înnebunit spunându-vă mereu că am o comandă, dar mai aveţi puţintică răbdare. Nici măcar nu am reuşit să fac fotografii la toate şi îmi pare foarte tare rău, dar ce să fac dacă ziua are doar 24 de ore, iar lumină afară este din ce în ce mai puţină? Pe deasupra am numai două mâini şi cu regret am descoperit că nu-s robot.
       La noi temperaturile sunt cam mari pentru această perioadă şi ne-am cam luat adio de la gândul că vom avea zăpadă de Crăciun. Aici ninge foarte puţin şi rar, aşa că bucuria primilor fulgi de nea este imensă. În seara când a început să ningă ţopăiam şi eu şi Andrei în pat ca nişte mingiuţe. Dap! Noi sărim în pat...până vine şi ne ceartă tata, dar nu sărim foarte des să ştiţi.... doar la ocazii speciale când suntem foarte bucuroşi.
       Dimineaţa când m-am trezit era minunat afară cu tot griul acoperit de albul superb al zăpezii. Chiar dacă m-am trezit prima nu am ieşit afară căci ştiam că lui Diiucu îi va plăcea să fie el cel care face primele urme în zăpadă. De altfel m-a şi atenţionat de acest lucru cum a deschis ochişorii. Din pijămăluţe a aterizat direct în echipamentul de iarnă şi a ieşit la tăvăleală.
       Nu vă imaginaţi că a nins foarte mult. Din zăpada strânsă din toată curtea am reuşit şi noi să facem un omuleţ de zăpadă cam cocoşat şi murdărel, dar ne-am bucurat teribil de el. Eu urăsc frigul pentru că sunt foarte, foarte... exagerat de friguroasă. La concediile la munte iarna cu vin fiert pe pârtie, cu plimbări prin ger, grătare pe afară sau mai ştiu eu ce, eu zic pas din prima. Singura dată când nu simt frigul iernii este atunci când mă bucur de prima zăpadă şi ies afară cu plăcere.
       Când eram însărcinată am fost cu soţul meu şi cu socrii la Vatra Dornei să ne petrecem revelionul. A fost pentru prima dată când mergeam la munte şi pentru prima dată când am simţit temperaturi de minus 20 de grade. Pfuai! Îngrozitor! Nu am ieşit din cameră decât să mergem să mâncăm la parterul hotelului şi cam atât. Dacă tot eram prima dată la munte am zis că vreau să merg la pârtie. Ştiţi ce am făcut? Sosul a parcat maşina cât mai aproape, am stat zece minute, m-am uitat şi am zis "Ok! Am văzut! Hai în cameră la căldură!"  M-a întrebat sosul dacă sunt sigură că nu vreau să cobor, să mă plimb, să văd şi altfel peisajul decât din maşină şi am hotărât că eu la minus 20 de grade nu mă dau nici moartă jos. Venim vara.
       Nu îmi pot închipui cum puteam rezista câte o zi întreagă la săniuş atunci când eram mică. Mi-aduc aminte că de abia aşteptam să merg la mătuşa mea în vacanţele de iarnă.La Sf. Gheorghe nu ningea prea mult şi locuri în care să mă dau cu sania nu erau. Îngheţau bălţile şi doar alunecam pe gheţuş. Ea stă în Tulcea într-o vale numai bună de dat cu săniuţa. Deşi este în oraş pe strada aceea nu trec maşini aşa că este un loc ideal. Nu îmi trebuia mâncare, nici căldură... nimic. Când intram în casă duduia soba, mătuşa îmi punea hainele la uscat deasupra ei şi tot timpul era pregătită o oală cu apă călduţă. Când îmi băgam mâinile în ea simţeam cum mă durea fiecare milimetru de piele, dar la săniuş tot nu renunţam deloc. Sigur mai este săniuţa pe care s-au dat verişorii mei, eu, nepoţelele mele, nepotul meu şi presimt că se va da şi Diiucu. Ce frumos era!
       Cred că nu există cineva care să nu îşi aducă aminte cu plăcere de astfel de momente din viaţa lor...
       Vă pup! Să aveţi o duminică frumoasă!

9 comentarii:

  1. Noi am avut deja minus 30, iar de zapada ne-am saturat, mai ales de dat zapada. Cat despre saniuta si eu imi aduc aminte ce mult ne-am mai dat. Tata a facut saniuta, la santier. Si acum imi aduc aminte cand mi-a adus-o. Mi s-a parut cea mai mare saniuta si cea mai frumoasa. Acum, am vazut-o o data cand am mers acasa, nu imi mai pare mare. Intr-adevar s-au dat cateva generatii pe ea si se vor mai da in continuare. Si eu trebuie sa caut o saniuta pentru Albert sa il mai pot scoate la plimbare, cu carutul nu mai merge. Andrei e un frumos, iar omul de zapada are personalitate :). Spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut după ce am scris postarea că nu am menţionat că Puiuţu a făcut săniuţa şi eram sigură că vei completa tu. :) Eram noi mici şi de aceea părea mare şi greaaaaa. Era tragedie când o trăgeam până sus şi o scăpam la vale. :)))
      Bleacs! -30 de grade!!! Cu Albert cum te descurci la aşa temperaturi?
      Mulţumesc!

      Ștergere
  2. Si la noi ninge rar....si se topeste repede.
    Omuletul vostru de zapada este foarte simpatic si dragut! iar Andruska este tare,tare scump , in zapada....asa ingeras... :))
    Mie-mi place iarna geroasa si cu zapada.Nu mi-a placut niciodata zapada fleoscaita si sa nu fie ger....tare imi placea sa merg la bunica , acolo iarna venea din Ukraina :)))) Iti dai seama ce ger era :)))))
    Sa aveti zile frumoase! Va imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu ce ger era căci până în Ucraina de la noi de aici în linie dreaptă sunt doar câţiva kilometri aşa că în fiecare iarnă simţim gerul şi viscolul venind de acolo. :D
      Mulţumim! Te pupăm cu drag!

      Ștergere
  3. Esti de pomina! :)))))))))
    Auzi la ea? Vrea vara pe pirtie! :))) Cred ca pentru cei ca tine s-a inventat sportul cu schiurile pe iarba!
    Eu ce sa zic? Cin eram mica, eram la fel ca tine: de dimineata pina seara cu nasul in zapada. Acuma, am ramas la fel!
    Anul trecut am fost la munte si am pregatit gratarul pentru 17 persoane (in fiecare zi timp de o saptamina). M-au mai ajutat baietii cu focul, dar nu m-am dat inapoi de la stat afara. Ce-mi pare tare rau e ca nu am invatat sa schiez prea bine.

    Cit despre omusorul de zapada...arata cam ciudatel, dar e minunat! Cum de te-ai incumetat sa-i pui oala aia buna in cap?
    Mai constat ca nasul nu-i morcov! Si la gura l-ai dat cu ruj?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Visul meu cel mare este să existe zăpadă caldă care să nu se topească la soare. Îţi dai seama ce ar mai fi?
      Iooooi! N-aş fi făcut ce ai făcut tu cu riscul să mănânc numai sandvişuri toată săptămâna. :D

      Oala aia bună este de fapt o oală de super proastă calitate pe care nu o arunc doar dintr-un singur motiv... am mania de a strânge şi nu pot arunca mai nimic. O ţin aşa... că dacă îmi va trebui? Iată că mi-a trebuit. :D Nasul este o bucăţică de lemn căci la magazin încă nu fusese sosul meu şi nu mai aveam morcovi în casă aşa că am improvizat. Nuuuuu am dat omul cu ruj. E băiat. :D Am folosit o ciuşcă ( a se citi ardei iute pentru cei care nu cunosc acest termen) roşu şi uscat.

      O săptămână frumoasă să ai!

      Ștergere