luni, 9 iunie 2014

Amintiri

In 1987, intr-o zi din aprilie... sambata mai exact, in satul de la malul marii s-a nascut un copil pe la sase seara. Acela a fost momentul cand intre puiul mic de om si locul acela s-au cusut ite, ate nevazute si stranse. Copilul a crescut. Desi copilaria nu a fost chiar ca in povesti nisipul cald al fiecarui pas a atenuat mereu din caderile nemiloase ale vietii. Legaturile intre om si loc cu fiecare clipa cresteau si se faceau mai puternice pana intr-o zi cand viata a scuturat destinul si a ales alt drum... alt loc. Si ce credeti? Legaturile s-au rupt? Nici gand... Doar ca locul de unde se tin devin in unele zile mai dureroase si dorul de nisipul cald mai mare ca in altele.
Astazi e o astfel de zi... Astazi la Sf. Gheorghe portile se impodobesc cu ramuri de arin...
FOTOGRAFIE PRELUATA DE PE BLOGUL SILVIEI
Postarea ce am vazut-o astazi la Silvia pe blog mi-a dat asa... un sentiment...
Aceasta este poarta mea preferata din sat. :) Mereu mi-a fost drag sa trec pe langa ea si sa privesc la nuferii vopsiti cu grija. Ce trist a fost cand am revenit in sat am constatat ca salcia plangatoare de la poarta disparuse... Era pustiu... Doar intr-un an imi aduc aminte ca nuferii fusesera vopsiti la fel ca gardul. Ce trist! Acesta era prima noastra oprire in drum spre mare caci drumul pentru piciorusele mele mici era prea lung, iar salcia protectoare ne dadea racoare si umbra. Mereu acelasi dialog: Cum se numeste copacul mama? Salcie plangatoare. De ce plange mama? Ce imi spunea oare mama? De ce plangea copacul? Si de plopul urias din fata blocului imi aduc aminte... Ce mai bateam mingea la umbra lui! Era imens... Oare o mai fi?
Acum nu stiu de nostalgia mi se trage de la ploaia care tocmai curge zgomotos (ca tot ziceam ca e zi cu soare) sau de la faptul ca nu am mai fost pe acasa de 5 ani... Da... Cand vine vorba de un loc anume mereu va fi acolo acasa. 


6 comentarii:

  1. Hei...poarta cu nuferi...ce surpriza. Eu nu m-am nascut acolo, dar pentru mine Sf. Gheorghe e un loc special. Locul unde se termina si incepe totul, in acelasi timp. Asta este sentimentul pe care il am acolo. E magic. E la capatul lumii si, in acelasi timp, la inceputul ei. Am vazut multe locuri, dar satul asta este preferatul meu. Nu e doar un loc, e o experienta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Catrinel ce frumos! Un drum din povesti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cate-un pic, cate-un pic, mai aflam cate ceva despre tine. Fain ai mai scris!

      Ștergere
    2. :D Multumesc! Eram intr-o zi mai... sensibila. :)

      Ștergere