joi, 24 martie 2016

Primii

Cei care m-au insotit de-a lungul anilor... Vaaaiii! Acum mi-am dat seama ca in februarie bloguletul a facut 7 anisori. Am uitat.
Nu despre acest lucru e vorba, ci ideea era ca cei care ma stiu de aici au observat ca postarile in legatura cu bucataria sunt extrem de putine, le poti numara pe degete. Motivul este ca eu consider ca nu ma pricep atat de bine incat sa merite sa scriu mai mult despre acest lucru. In general gatesc bine (asa zice lumea), o dau in bara cateodata, nu imi place sa petrec mult timp in bucatarie, gatesc fiindca trebuie in majoritatea cazurilor si uneori ma paleste (rar!) cate un chef nebun sa fac ceva deee... gospodine.
Cozonacul mi se parea mereu ceva ca un Sfant Graal al bucatariei, ceva ce numai unele gospodine pot face, ceva care nici nu ma gandeam sa incerc; mai ales ca in minte aveam foarte clar conturat cum NU vreau sa fie un cozonac. Aveam in minte cozonacul verisoarei mele care se rupea fasiute, care era fraged, bun chiar si dupa nenumarate zile, care era perfect. Nu stiu ce m-a lovit si am cerut reteta. Am pastrat-o luni de-a randul lipita sub ochii mei cu titlu Cozonac a la Doina pana ieri cand o prietena m-a cadorisit cu muuuulte oua. Uite asa cu ajutor de nadejde la tinutul ligheanului m-am apucat. Cum care ajutor? Andrei, care se uita din minut in minut la ceas si ma anunta cat trebuie sa mai trudim. Uite asa exersam si la matematica. :))
Pfuai! A trecut ceva pana au ajuns saracii la cuptor. Cand au inceput sa se faca rumeni toata familia jubila, ii laudam si ii scuipam sa nu cumva sa se deoache. Mi se pareau cei mai frumosi cozonacei. :D Asta pana i-am trimis pozele verisoarei mele si m-a intrebat scurt de ce sunt asa crapati. Cum?! Pai mie cei mai faini cozonaci de casa mi se pareau acestia astfel crapati fiindca aveam senzatia ca arata ca au crescut, nu gluma! si in plus e asa de gustoasa coaja aceea crapata!Dar daca ea zice nu e bine inseamna ca nu e si nu am negociat. Mi-a dat repede ponturi ca sa nu se mai repete problema.
Mda! Probabil la anul... cand nici post nu va fi. De fapt daca baietii decreteaza si dupa ziua de azi ca e reteta ce merita repetata, probabil se va intampla mai devreme decat cred.
Cele mai mari emotii le-am avut la coacere fiindca mi-era frica sa nu ii scot cruzi. Se pare ca am avut noroc. Cica trebuie sa fac mai des sa stiu din ochi cand sunt gata. Ha! Mai vedem. :))
Ce mai tura vura? Iata minunea :))


N-or fi ei cei mai frumosi, dar sunt buni, dulci si-s primii. Data viitoare incerc sa ii fac mai prezentabili. :P

Hai va pup! Ma iertati daca tineti post si eu va arat treburi dintr-astea, dar acu' m-a palit sa fiu gospodina. :))

Sa aveti o zi minunata si cu mult spor!




8 comentarii:

  1. mie mi se par perfecti si...ai dreptate asa crapati is si mai perfecti,pentru mine.
    felicitari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Cred ca e ceva de genul cum e cu tocana de cartofi. Gospodinele prefera cartofii tari care raman intregi, dar mie imi plac aia de se imprastie si ies un terci. :))

      Ștergere
  2. Noua, primii ne-au iesit subtiri ca un salam =))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))
      Singurul defect-calitate e ca au iesit crapati. L-am mancat si pe al doilea si nu era crud.

      Ștergere
  3. Pai Catrinel,ne arati minuni de cozonaci si nu ne dai reteta?La cat de bine arata sunt sigura ca au fost gustosi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Reteta cu aproximatie e aceasta. Verisoara mea pune stafidele in coca la framantat.
      Daca amandoi au zis ca e reteta de repetat inseamna ca au iesit bine.

      Ștergere
  4. Arata fenomenal, felicitari! Eu inca nu am indraznit sa fac cozonac, astept sa imi vina cheful :)) Pofta mare sa aveti!!

    RăspundețiȘtergere