marți, 19 iunie 2018

Tot ocupati, dar...

...de data aceasta fara distractie prea multa, caci ne-am ingropat in varuit, pus faianta... mici modificari pe ici, pe colo, mutat si frecat de mobile. Tiii! Am zis ca nu mai terminam o data cu nebunia, iar sosul a declarat ca nu vom mai face asta decat peste vreo zece ani...poate. Asa crede el. ;) Am tras atata de mine sa le vad pe toate la locul lor, incat niste kilograme in plus, care ma tot necajeau, si-au luat talpasita. Ce bine! Acum nu trebuie decat sa ma ambitionez sa fac sport, sa ma impac cu bicileta (e nitel suparata ca nu prea ne-am vorbit) si sa am grija ce si cat mananc.

Andrei a plecat in vacanta. De abia astepta sa scape de gura noastra si de tot haosul din casa. Mai facea si glume ca pleaca la timp fiindca se apropia momentul cand trebuia sa punem toate lucrurile la locul lor. Nici nu s-a vazut bine cu mediile incheiate, ca a si fugit la matusa, iar acum e cu mama. La inceput de august vine verisoara mea cu familia (de abia asteeeept!) si Andrei se va intalni cu ei. Probabil dupa jumatatea lunii va pleca si la Iasi. Are copilul vacanta plina. :D Imi doresc sa se bucure cat mai mult de aceasta vacanta fiindca va avea un an greu si aglomerat. Ne vom pregati intens pentru clasa a V a, cand va schimba si scoala.

El ne-a lasat cu blanosii si treburile noastre.
Va spusesem in postarea trecuta ca va voi da detalii despre noul membru al familiei. E dragut, puiut, latracios si dupa labe pare ca va creste mare. Nu ii cunoastem parintii fiindca l-a luat Andrei de pe strada. Intr-o seara ne-a intampinat dand din coada si latrandu-ne, cand am fost sa mancam inghetata la magazinul din centrul satului. Uof! Saracul era plin de capuse peste tot. Le vedeai si fara sa il cauti. Bineinteles ca Andrei a inceput sa faca planuri cum il vom duce noi la casuta din balta, ca si asa tata zicea ca ar mai vrea acolo un caine, ca si asa uite ce frumos latra... ca si asa...ca si asa. Concluzia serii a fost ca nu il luam fiinca are capuse multe, ca eu nu il curat si ca nu putem sa il luam asa deoarece se imbolnaveste el si mai imbolnaveste si ceilalti caini. Buuun! Am scapat de problema.
A doua zi cand m-am intors de la magazin il gasesc pe Andrei cu mutra care zice clar ca a facut ceva si ma invita in bucataria de vara, rugandu-ma inainte de toate sa nu il cert, sa accept si sa nu ma supar. Si vad... botosul, care dadea smerit din coada. Diiucu a sarit ca ars sa imi explice ca a venit cainele la ei la scoala si ca impreuna cu o colega l-au curatat de toate capusele, ca nu mai are niciuna...deci il putem duce la casuta. Ah! Argumentul meu principal (singurul spus cu voce tare, de altfel) s-a evaporat. Sotul a acceptat si el, nu inainte de a ne reaminti ca e strict problema noastra, nu si a lui, chiar daca stie foarte bine ca la final tot a lui devine.
Uite asa avem noi inca un catel, care sta doar la balta si ii tine de urat catelusei de acolo. Si-a luat foarte in serios rolul de paznic. Latra fiecare barca, chiar si avioanele ca sa fie sigur ca nu isi neglijeaza atributiile. Si joaca teatru...mult teatru. Schelalaie ca un apucat doar cand te burzuluiesti la el si dai din picior. Nici nu il atingi, iar el se tavaleste si plange de zici ca il omori. Dar e dragut si... cuminte, cat poate fi de cuminte un catelandru ca el.







4 comentarii:

  1. ce frumos ai povestit! Bine ai venit, mai caine, in familie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum poti zice 'nu' ochilor aia?!?! Cum il cheama? Ce bine ca si-a gasit o casa si oameni sa tina la el. :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum nu am zis nu, dar la urmatorul catel abandonat va trebui sa o fac.
      Poni il cheama. E un nume aiurit :))

      Ștergere