miercuri, 12 septembrie 2018

Gogosi "mincinoase"

Am tot dat vina pe lipsa timpului, pe lipsa chefului de a scrie, pe faptul ca nu am nimic important de spus sau aratat, dar trebuie sa recunosc ca mai este un motiv...telefonul. E asa la indemana sa il folosesc ca nu prea mai stau la calculator, decat sa ma uit la un film sau la stiri din cand in cand.
Acum am decis sa postez direct de pe telefon, dar nu va deveni un obicei fiindca pozele doar pe computer le editez bine, insa pentru gogosele merge caci nu le-am facut fotografii cu aparatul.
Cand cineva minte avem obiceiul sa spunem ca vinde gogosi si sa spui gogosi mincinoase e aproape pleonasm. Dar asa le spune sotul meu: gogosi mincinoase fiindca se umfla si sunt goale pe interior. Ele sunt numai bune de umplut, dar eu inca nu am incercat.
Cum multa lume cere reteta, am decis sa o impartasesc cu voi aici, desi capitolul "cooking" e foaaaarte sarac pe blogul meu si nu ma cred vreo experta, megagospodina prin bucatarie.
Am incercat zeci de retete si la ea m-am oprit.

Aveti nevoie de:
200 ml lapte (merge si cu apa)
1plic de drojdie uscata
25 ml ulei
1 lingura de zahar
1 ou
1 praf de sare
450 g faina
Mult ulei pentru prajit :)

Amestecati zaharul, drojdia, laptele cald, sarea, uleiul, oul foarte bine si adaugati faina cernuta. Omogenizati foarte bine. Aluatul va fi lipicios, dar nu ii mai adaugati faina.
Presarati faina peste aluat si lasati-l la crescut o ora, o ora si jumatate.
Dupa ce a crescut framantati aluatul si intideti o foaie cam cat degetul de groasa. Cu ajutorul unui pahar cu gura mai larga decupati formele de gogosi.
Le mai lasati sa creasca circa jumatate de ora.
Incingeti bine ulei mult de preferat intr-un ceaun sau un recipient adanc.
Cand puneti gogosile la prajit nu puneti mai mult de doua ca sa nu scada prea mult temperatura uleiului. Ele se prajesc rapid.
Le scoateti si le presarati cu zahar pudra. Eu fac acest lucru cu ajutorul unei strecuratori pentru ceai.
 Daca nu le fac pentru musafiri si nu imi pasa daca raman umflate si foarte aspectuase, pun zahar intr-o punga mai groasa si bag gogosile in ea. Le zbat bine si astfel zaharul se lipeste pe toate partile, dar uneori se sparg si se...dezumfla, insa raman la fel de gustoase si pufoase.
Sa aveti spor si pofta! :) Sa imi ziceti cum v-au placut. :D
Pupici!

4 comentarii: