duminică, 29 septembrie 2019

N-am murit...inca :))

Cand prietenele mele de oras imi ziceau ca nu apuca sa faca nimic, ca mereu sunt pe fuga, ca lucruri simple se intampla sa le scape din vedere si sa le tot amane, credeam ca e asa...un fel de a spune, ca ....puii mei! Te organizezi si trece. :))
Doamne! Cum m-am mai inselat! Cand a trecut o luna de cand lucrez??? De ce nu reusesc sa fac mai nimic? Cum s-a comprimat timpul in asa hal?
Am intrat in noua casuta a Ancai si am realizat ca a trecut o vesnicie de cand nici macar nu am intrat pe blog. Ce sa mai spun de scris?  Apropo: postarea aceasta e inceputa de ieri...

Am fost cu Andrei la muzeu si ne-a placut enorm. El a fost fascinat de zona cu arme, uniforme, iar eu simteam ca mi de taie respiratia de fiecare data cand intram intr-o incapere a palatului. Cat de frumoase puteau fi acele detalii de pe pereti, cum orice incapere trebuia sa fie eleganta, frumoasa, nu doar utila! Incredibil! Camerele in care podeaua de sticla dezvaluiau tunelurile de dedesubt ne-au placut amandurora, dar senzatia era ciudata rau. Ce mai! A fost fain si e de repetat. :))
Am incheiat plimbarea cu fast food si tavalit pe iarba. Soarele inca era in verva, toamna inca nu arata semne foarte clare.






 S-au mai schimbat prioritatile si am senzatia ca ne bucuram mai mult de noi impreuna decat inainte. Fiecare clipa conteaza si nu mai amanam cum o faceam alta data. Mancam seara impreuna si de cate ori avem ocazia iesim din casa sa ne plimbam... Totul este foarte diferit de cum era pana acum. Sunt momente cand ma simt coplesita, cand sunt anxioasa, cand... nu imi place, dar momentele bune le sterg pe cele care nu sunt cum as fi vrut. Andrei a avut...are o perioada cand nu e foarte incantat. A inceput sa ii fie dor de animale, de libertate, de timpul pe care il avea, de activitatile total diferite. Simte o presiune mare in ceea ce priveste scoala si cred ca la fel ca mine trece prin stari...alternante. Daca ne intrebi cum este, pe parcursul aceleasi zile s-ar putea sa primesti raspunsuri total diferite....Asa de oscilante sunt sentimentele noastre. Totusi important este ca atunci cand tragem linie e bine...e mai bine si inapoi nu ne-am intoarce. :)
Imi place ca pot iesi cu o prietena la prajitura, ca sunt nevoita sa ies mereu din hainele de casa, ca totul e la indemana, ca Andrei are o scoala mai buna... ca putem merge la teatru, la film...la muzee.
Ce spuneam? E asa de fain sa bei ceva bun cu o prietena!

Vedere de la fereastra biroului. E superb si cred ca se vor face tot mai frumoase acele dealuri.

Ciric

Față de 7 dimineața....cu parul mai scurt, ca tot cereati o poza ;)
Nu am mai tricotat, dar astazi imi doresc tare mult dupa amiaza sa lucrez putin la sal. Am decis ca de acum le voi face pentru mine caci am descoperit ca de fapt nu sunt atat de...greu de purtat si in birou chiar sunt foarte utile. :) Cum din toate de pana acum am ramas doar cu unul foarte colorat, trebuie neaparat sa imi mai fac. Am inceput unul pe care il lucreaza si Anca si e atat de faaain! De abia astept sa il termin si sa il port. Bine ca salurile sunt piese ce merg tot anul asa ca indiferent ca il voi termina ...primavara/ vara tot ma voi bucura de el. :)) Sper totusi sa fiu mai vrednica. ;)

La capitolul "restante" sau ce nu am mai facut: fotografii cu aparatul foto. Nu duc lipsa de inspiratie sau subiecte, insa e greu de purtat, editatul pozelor imi ia o vesnicie (nici nu apuc sa deschid calculatorul caci totul e la indemana pe telefon...) si nu mai am chestia aceea: "uite ceva fain! Da aparatul". Ieri pe dealurile ce le vedem din balcon erau fuioare de ceata superbe si eu eram: " neee! Ca si asa nu am timp sa le editez si vor ramane in aparat" :))

Sper totusi cumva sa reusesc la un moment dat sa ma/ne organizam mai bine.
Voi reusiti? Cum?

Oare sa il scot pe Andrei la film astazi? Hmmm....Cred ca e aglomerat....Vedem.

Va imbratisam!

6 comentarii:

  1. Bună dimi, Șoricel!
    La mine muuulte lucruri rămân restante... Tu ai venit de la o viata simplă la una tumultuoasa! Eu aș fugi spre simplitate.. Dar sunt firele încurcate ��
    Important este că te bucuri și că aveți timp să stați împreună! Mare lucru! E normal ca Andrei să își amintească cu nostalgie de natură.. Crede ma, soțul meu a copilărit în Giulesti (cartier) aproape de lunca Dâmboviței, unde era ca în delta. Și acum îmi povestește destul de des de vremurile alea��și a spus că nimic nu a reușit să egaleze bucuriile copilărești de pe lunca! Te pup, spor și iubire����

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu unele (mici) diferențe, postarea asta as fi putut s-o scriu eu. Orașul stoarce de energie, sau cel puțin așa simt eu, și asta nu se pare ca e lipsa de timp. Ai sa vezi, uneori ai timp, dar nu te mai poți mobiliza. Dacă ție îți iese, te felicit sincer.
    Dar chiar și așa, orașul are avantajele lui, încerc eu sa mă încurajez, și încerc sa te încurajez și pe tine

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti pe drumul cel bun! Continua! E normal ca acomodarea sa fie mai dureroasa si sa ia timp. Dar avantajele expunerii la mai multa informatie si tehnologie se vor vedea mai tarziu. Mult succes!
    Laura

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place actuala culoare a parului tau.

    RăspundețiȘtergere
  5. tii, nu mai esti blonda!

    Spor adaptarea la viata de oras. Orasul soarce de energie si impune o rutina si un ritm - o sa iti iasa!

    RăspundețiȘtergere